POZA CU MAIMUȚA PE UMĂR


    MOTTO: „Marchez doi ani de la invazia brutală, ilegală și sângeroasă a Rusiei în # Ucraina printr-o vizită la Cartierul General al @ nato. După discuții ample cu lideri și specialiști ai Alianței noastre, am convingerea că # Ucraina va învinge, își va elibera teritoriul de invadatorii ruși. Iar # NATO va face anunțuri majore în 2024 (anul aniversării celor 75 de ani) pentru sprijin militar letal și neletal din partea membrilor ei, până la înfrângerea definitivă a Rusiei, stat invadator și autor de genocid. Noi suntem NATO.” (Radu Tudor, pe pagina lui de FACEBOOK, 23 februarie 2024)
    ...............................................................................
    Ei bine, cetățeni, pe când noi, adică vulgul, ne vedem nepăsători de treburile noastre mărunte și de insignifiantele noastre cafele de dimineață, un bărbat rasat și neînfricat de la ANTENA 3 CNN poartă „discuții ample cu lideri și specialiști ai Alianței NOASTRE” și deja știe cine va învinge în conflictul din estul țării noastre. Vedeți, așa începe o zi frumoasă! Lui i-au spus „liderii și specialiștii” cam ce anunțuri majore vor face dânșii în 2024, fără să știe, desigur, care va fi mersul lucrurilor în 2024, dar eu cred că i-au făcut și-un grafic, în colaborare cu Mama Omida, cu toate anunțurile majore pe care le va face Alianța Noastră în următorii 50 de ani! Ca să nu mai bată băiatul ăsta drumul până la NATO, când o fi să fie. Mi-a plăcut mult și exprimarea „sprijin militar LETAL și NELETAL”, adică specialiștii și experții i-au spus lui Răducu cam în ce procent sprijinul o să fie „de pus mâinile pe piept și colivă” și-n ce procent o să fie de „doar să gâdile un pic adversarul”. Am observat, cu mândrie, faptul că Radu Tudor a îmbogățit și sintagma „invazia brutală și ilegală”, cea pe care o folosea din sculare în culcare, trecând la next level, adică la: „invazia brutală, ilegală și sângeroasă”. Probabil că liderii și specialiștii Alianței noastre i-au scris marelui analist militar, pe un bilețel, cum trebuie să spună de-acum înainte și i-au făcut și-un nod la batistă, ca să nu uite cumva „narativul”. Dacă și știristele A3 CNN vor folosi expresia mot à mot, înseamnă că e ordin pe unitate și-o vom găsi în curând la „citate celebre”.
Există oare ceva mai deplorabil decât această ventuză euroatlantică, pe care-o găsim calibrată la toate rozetele de „lideri și specialiști” din Alianța noastră, numită Radu Tudor? Pe vremea când mă mai uitam la filme americane de duzină (un fel de „carbaxin semi-cultural”, cum ar spune profesorul meu de estetică din facultate) puteam avea impresia că „acoperiții” occidentului și colaboratorii lor agreați, risipiți prin ogrăzi străine, sunt niște inteligențe superioare ce nu s-a pomenit, rezolvând în timp record unele probleme care cereau un raționament rapid și exact... și totul ducea spre happy end, indiferent de cât de întortocheată era intriga... Când colo, ce să vezi... ce James Bond, dragă! modelul de succes nu este nicidecum James Bond, ci, mai curând, Radu Tudor, adică un obedient și-un servil, un rândaș oarecare, a cărui singură ispravă eroică este „maratonul de întâlniri la Cartierul General al @ nato din # bruxelles cu responsabili din Intelligence, Operations, Planning și PDD”, cu care se laudă pe FACEBOOK de parcă-ar fi opera omnia! Totuși, la ce le folosește ălora Radu Tudor? Ei nu știu că dânsul e un fel de „accelerator al telecomenzii”, deoarece toată lumea schimbă postul TV când apare moaca lui pe ecran?
    ...........................................................................................
    P.S. Aveți în imagine tradiționala poză cu maimuța, adică Radu Tudor cu Sediul NATO pe umăr, fotografie numai bună de pus în albumul NOSTRU de familie! Căci NOI SUNTEM NATO, nu-i așa?


    24 februarie 2024

Comentarii

Postări populare