MODELUL USERIST PE ÎNȚELESUL TUTUROR



    MOTTO: „Zilele acestea mă aflu în Georgia, unde coordonez o echipă de 40 de persoane din partea Consiliului Europei (APCE). Misiunea noastră? Observarea desfășurării alegerilor parlamentare de duminică. Urmează câteva zile intense, iar în ziua votului, vom fi prezenți pentru a observa tot procesul: deschiderea secțiilor de votare, votarea propriu-zisă, numărarea voturilor și totalizarea rezultatelor.” (Iulian Bulai, 24 octombrie 2024, pe pagina lui de FACEBOOK)
    .........................................................................................
    Iulian, Iulian... te-ai lăsat și tu pe tânjală... ce-ai făcut, dragă? A câștigat în Georgia partidul de guvernământ (un fel de PESEDEU de-al lor, dar mai al dracului și mai putinist) cu 54% , deși tu erai acolo să păzești urnele și să aperi democrația? Un admirator ți-a scris, pe bună dreptate, la comentarii: „Fii cu geana pe ei!” iar tu, canci! în loc să fii cu geana unde ți-a indicat ăla, ai dormit în adidași și, în acest timp, prin felurite malversațiuni, au câștigat „răii”.
 
    Păi dacă și tu, cel mai fidel lingușitor al doamnei Lasconi:
 
    „Mulțumim pentru entuziasmul tău, Elena Lasconi! România poate să se facă bine! Vrei o Românie mai bună? Hai să o construim împreună! Avem o șansă cu Elena Lasconi! Ea poate fi prima președintă a României.” (2024)

    ...fost cel mai fidel lingușitor al lui Drulă:
 
    „Ceea ce a făcut Cătălin Drulă înseamnă normalitate, așezarea corectă a valorilor în societate. Da, Cătălin Drulă este cel mai potrivit politician pentru a fi președintele României. Pentru că faptele lui vorbesc pentru el. Cătălin este un om al acțiunii. Ascultă cu atenție și apoi acționează categoric. Eu îl susțin pe el. Succes, Cătălin! Știu că vei fi un președinte bun. Îți mulțumesc pentru faptul că alegi să te implici pentru această mare responsabilitate!” (2022)

    ...fost cel mai fidel lingușitor al lui Dan Barna:

    „Dan Barna e un tip care ține la glumă, dar și genul de om care tratează cu seriozitate cele mai mărunte lucruri. E un tip autoironic și onest. Sincer și asumat... Dan acceptă critica și are stomac și ficat să treacă peste multe. Și nu e deloc pretențios, poate să mănânce grătar fără tacâmuri și să bea bere direct din sticlă. Genul de om nepretențios și parolist. Care folosește dibace în aceeași frază cuvinte întortocheate și din popor. Care zâmbește cu diplomație când vede fâstâceli sau situații caraghioase. Factorul de stabilitate și liantul acestei guvernări. Adultul din cameră.” (2021)
 
    ...deci, dacă și tu manifești deja delăsare și dezinteres pentru cauză, cum vei mai putea să-l pupi în cur în mod convingător pe viitorul președinte al USR, după ce Lăscoanca o să piardă alegerile și-o să o ușuiți de la cârma partidului?
 
    Nu te lăsa, Iulian, te rugăm, nu ceda și nu-ți pierde exaltarea cu care ne-ai obișnuit! Patria are nevoie de pupincurismul tău plenar!


    27 octombrie 2024

Comentarii

Postări populare