RETROSPECTIVA ANULUI 2023 (III)
Era și timpul... pe 1 martie, Consiliul Naţional al Elevilor şi Federaţia Naţională a Părinţilor au solicitat eliminarea examenului de admitere la liceu, organizat ulterior Evaluării Naţionale, din proiectul de lege privind învăţământul preuniversitar. Corect! Stresăm copiii degeaba, în inconștiența noastră! Și vor avea nevoie de asistență psihologică după aceea. Cel mai drag îmi este faptul că s-a raliat acestei propuneri constructive însăși Federaţia Naţională a Părinţilor, pentru că, dacă elevii cu mucozități la nas încă bâjbâie și nu au certitudini, părinții lor, în schimb, sunt convinsă că au! Hai, treacă de la Federație... facem o Evaluare Națională, ca să știm cum stăm cu analfabetismul funcțional, da’ atât, să nu exagerăm... nema examen! Pe urmă-i băgăm pe toți în liceu, și din liceu, tot fără niciun examen, îi facem studenți! Las’ că o să dea ei BAC-ul mai târziu, după ce-și vor obține licența... masteratul... doctoratul, astea... doar au toată viața înainte să tot dea BAC-uri!
Preşedintele Klaus a plecat și el, ca omul, în perioada 6-10 martie 2023, într-o vizită oficială în Japonia plus o vizită de stat în Republica Singapore, ca să-și facă antrenamentul pentru șuvoiul de vacanțe pe care și le-a programat pentru 2023. Auzise el că în martie e ceva cu „privitul florilor de cireș” în Japonia și s-a gândit că doamna Carmen, puțin supărățică deoarece n-a mai scos-o în lume de ceva timp, s-ar bucura să caște gura la ramurile înflorite. Cu această ocazie, Klaus a închiriat un avion ornat pe dinăuntru cam ca sufrageria lu’ Carmen Harra, prilej cu care Ludovic Orban n-a mai răbdat, și, de la „cineeee esteeee geeeneeeraaaaluuul” l-a retrogradat pe Klaus la „... unitatea de măsură a nesimțirii: Iohannis-ul.” (Ludovic Orban, 9 martie -de mucenici- 2023, pe pagina lui de FACEBOOK). Ah, Ludovic... dar ești atât de crud... doar știi că pentru mine e întotdeauna dureros decesul marilor iubiri politice și mă deprimă marile despărțiri!
Pe 13 martie, doamna Deca, ministra Învățământului, lansează un program de „școli verzi” sau cai verzi pe pereți deoarece descrierea acestor noi unități de învățământ sună așa:
„În aceste şcoli, vor fi promovate educaţia pentru sustenabilitate - cu un curriculum adaptat - şi o paletă amplă de activităţi practice, realizate împreună cu toate comunităţile din care şcolile fac parte. Elevii şi cadrele didactice vor fi, prin activităţile organizate, mult mai motivaţi şi implicaţi în tot ceea ce presupune grija pentru mediu. Îndemn unităţile administrativ-teritoriale să depună proiecte pentru acest apel şi să devină, în acest fel, repere de dezvoltare sustenabilă”. Dacă eram reporter la ROMÂNIA TV întrebam dacă „școlile verzi” vor fi cu „toaleta în fundul curții”, deoarece mai „verde” de-atât nu se poate dar și pentru că, în ultimii ani, singurul reper de dezvoltare sustenabilă au ba, pentru mass-media, aceasta a fost!
Deja obosit după vizita în Japonia unde doamna Carmen a strălucit în rochiță roz cu șnur auriu pe talie, președintele nostru a încercat și-o mini-vacanță la Sofia, solo, pe 15 martie... „România şi Bulgaria au nevoie de mai multă conectivitate”, a declarat acolo Klaus Iohannis. Președintele Rumen Radev, care-l cunoaște pe Klaus mai puțin decît îl cunoaștem noi, încearcă de-atunci să-și dea seama ce anume a vrut să spună cu propoziția asta. Oricum, s-a semnat Declaraţia privind Parteneriatul Strategic între România şi Bulgaria... asta pentru că i-a zis doamna Carmen să nu cumva să se-ntoarcă la Sibiu fără să fi semnat ceva pe-acolo pe unde se duce în vizită.
Tot pe 15 martie, USR l-a propus pentru funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente pe Cristian Preda. Cu acest prilej, Ionuţ Moşteanu (îl știți...) a zis: „Astăzi, USR propune o candidatură care să facă această instituţie democratică, aşa cum ar trebui să fie instituţia care garantează alegerile într-o ţară europeană - am depus deja actele la secretariatul general -, pe Cristi Preda, decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice de la Universitatea din Bucureşti” și a adăugat că Preda „are o lungă istorie de lucru cu procesele electorale şi că a scris foarte mult pe această temă. Este un om care a slujit statul român de fiecare dată cu demnitate, atunci când a avut ocazia!” Dacă nu vă mai amintiți cine este această floare a democrației pure, cetățeni, care a servit statul român cu demnitate atunci când a avut ocazia și care în niciun caz nu a fost un profitor de joasă speță și un oportunist de doi bani, îl puteți vedea, integru și integral în fotografia de mai jos...
Pe 16 martie se dă publicității un sondaj din care rezultă că „una din două femei care activează în domeniul ştiinţific la nivel global a fost victima hărţuirii sexuale la locul de muncă”. Am fost impresionată... dacă făceau și o cercetare printre actrițele tinere, specializate în spoturi publicitare, cred că rezultatul nu era chiar atât de dramatic. Căci virilitatea toxică se vede treaba că s-a cuibărit, perfidă, în ultimii ani, taman în mediul științific. Se pare că e o activitate erotică febrilă în acest mediu elevat, însă, dacă n-aveam sondaj, uite că n-am fi avut habar!
Pe 27 martie președintele nostru l-a primit pe preşedintele Consiliului European, Charles Michel, știți, acela care seamănă așa de bine cu premierul ucrainean Denîs Şmîhal încât n-au știut rachetele rusești care-i unul și care-i celălalt, când s-au întâlnit cei doi în Odesa, așa că i-au lăsat în plata Domnului pe amândoi...
În fine, pe 28 martie, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) „...şi-a revizuit recomandările privind vaccinarea anti-COVID-19 pentru ca acestea să fie adaptate la noua fază a pandemiei, sugerând că adolescenţii şi copiii sănătoşi ar putea să nu mai aibă nevoie de o doză suplimentară, însă vârstnicii şi persoanele din grupele de risc ar trebui să primească un rapel la 6-12 luni după cea mai recentă vaccinare” (REUTERS). Apoi a adăugat că „vaccinurile administrate împotriva acestei boli, dincolo de cele două doze iniţiale şi doza booster, nu mai sunt recomandate în cazul persoanelor cu «risc mediu», întrucât beneficiile sunt marginale”. Da, noi am înțeles că BENEFICIILE sunt marginale, dar zic să nu demoralizăm populația, că poate la RISCURI și NENOROCIRI PREVIZIBILE se putea obține, totuși, un punctaj mai bun!
.......................................................................................
P.S. Cristi Preda, decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice de la Universitatea din Bucureşti, e cel din dreapta fotografiei, nu cel din mijloc, care e dăcât un alegător, în ale cărui grații domnul decan dorea să intre, făcând diferite giumbușlucuri pentru asta...
P.S. Cristi Preda, decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice de la Universitatea din Bucureşti, e cel din dreapta fotografiei, nu cel din mijloc, care e dăcât un alegător, în ale cărui grații domnul decan dorea să intre, făcând diferite giumbușlucuri pentru asta...
(va urma)
30 decembrie 2023
Comentarii