DEMITIZAREA LUI MOȘ CRĂCIUN

    Am văzut, zilele acestea, atât de mulți și de feluriți Moși Crăciun, încât îmi pare că mama lui Moș Crăciun a zămislit, cu voioșie, un număr nelimitat de bătrânei simpatici și emițători de „o-ho-ho!”-uri, pe toate tonurile posibile iar apoi le-a dat drumul tuturor deodată, în oraș. Așa că... a aterizat un Moș cu elicopterul... a venit la malul mării un Moș-scafandru... a coborât alt Moș pe fațada unui hotel... mai mulți Moși-motocicliști s-ar răspândit prin țară... unii Moși pot fi văzuți în metrou, alții în autobuzele electrice... niște Moși vin direct la grădi’... sau în Târgul de Crăciun (o manifestare din ce în ce mai „schematică” pe măsură ce trec anii)... Oriunde întorci capul, dai de câte-un Moș sau de un grup de Moși. Toți îi întrebă pe copii dacă au fost cuminți, evident aceștia răspund că au fost, iar Moșii îi răsplătesc cu un „Bravo!” din toată inima, plus un cadou mai mult sau mai puțin reușit.

 
    Numai că, în timp ce toți copiii îl văd, îl așteaptă, îl recunosc și îi spun poezii, Moș Crăciun se preface încet-încet în ruda lui cea prozaică și, mai ales, laică -Moș Gerilă... De ce spun asta? Pur și simplu pentru că în lumea prin care eu am trecut, Moș Crăciun era mereu nevăzut... Știam cum arată, știam cine este, dar de văzut... niciodată nu-l vedeam. El făcea parte din miracol. Te chemau bunicii în cealaltă cameră și nici nu lipseai prea mult, dar, când te întorceai în camera cu bradul împodobit, lumina era stinsă și cadourile erau deja așezate în jurul lui. Moșul- nicăieri! Plecai la colindat cu ceilalți puști de vârsta ta și când veneai acasă Moșul cel darnic deja trecuse prin sufrageria ta... Te îmbăia mama ca să fii curat și te îmbrăca în pijama nouă -cât putea să dureze asta?- dar oricât te grăbeai ca să-l „prinzi”, Moșul era mai iute de picior și se făcea nevăzut! Astfel că erai în plină poveste în noaptea de Ajun iar darnicul bătrânel rămânea mereu misterios.

    În schimb, toate personajele pe care le vedeai pe stradă cu barbă albă, costum roșu și sac în spate erau Moș Gerilă. Fiind de-o extraordinară ubicuitate, el venea simultan și la grădiniță, și la serbarea de iarnă din primul an de școală, înainte de vacanță, și la „servici” la mama, și la „fabrică” la tata, și la vecinul Costică unde mergeai cu părinții iar ei beau câte-un păhărel, așa, ca de sărbătoare... Deoarece Moș Gerilă nu avea nimic supranatural. Dânsul era real și PALPABIL!

    Acum, însă, lucrurile s-au schimbat. Moș Crăciun a intrat în uniforma celuilalt moș și de atunci nu mai pare extraordinar. Căci e și el modern, are la dispoziție barcă, elicopter, costum de scafandru, coardă pentru alpinism urban, motocicletă, teleferic, telefon „smart”, cameră la hotel, și cod QR... Nu tu sanie minunată călătorind prin văzduh, nu tu stea vrăjită lucind în întuneric și vestind nașterea unui prunc, nu tu iesle fermecată, încălzită de suflarea caldă a vitelor (atât de repudiate astăzi...). Iar el nu mai e un moș discret pe care niciun copil să nu-l poată vedea cum apare sau cum iese dintr-o încăpere. Nimic de făcut... se pare că timpul misterelor pline de farmec a trecut și nu se mai întoarce.

    Și-atunci, ce-ar mai fi de spus? Păi, ar mai fi de spus, cred, că pe cât de ușoară și de firească a fost odată intrarea în poveste, pe atât de tristă și searbădă e ieșirea...

 
    Crăciun fericit, prieteni! Ce să vă doresc? poate să încercați, fie și numai în amintire, să mai zăboviți măcar o noapte în POVESTE!




    25 decembrie 2023