„SECERA ȘI CIOCANUL”? AȘ! „RANGA ȘI PENSETA”!

 

    MOTTO: „Domnul Drulă ne-a promis RANGA și a venit cu PENSETA.” (Cosette Chichirău, la PRIMA NEWS, 10 septembrie 2023)
    .................................................................
    Eu n-am știut, dragă Cosette, că Drulă v-a promis RANGA. Dar acum, că știu, cred că ești perfect îndreptățită să-l părăsești pe mincinosul ăla care s-a dat „macho” -adică întâi v-a arătat ce RANGĂ trufașă are, de v-ați emoționat toate fetele din partid și-ați suspinat visând la o așa o unealtă sau sculă, că nici nu știu cum să-i spun... și-acum, nenorocitul, vă dezamăgește! Căci RANGA pe care v-a promis-o Drulă, semeață, nu se compara cu sfrijitura aia de scobitoare a lui Cioloș, cel care consideră și azi că „...puterea politică NU TREBUIE să fie o manifestare personală, DURĂ (ooooo, nu!!!!, n.n.) şi BĂRBĂTEASCĂ” (Julien Cioloș, pe 20 mai 2023), așa cum vreți voi, fetelor, ca să nu mai spun că nici PARUL lui Ludovic Orban cel care a sfătuit fiecare șef de organizație „...să dea cu PARUL în șeful de la PSD” (Ludovic Întâiul, pe 11 martie 2018) nu s-a dovedit a fi cine știe ce par vânjos și hotărât, ci mai curând un vrej cam uscat!
 
    Da, fetelor, voi ați crezut în modelul plin de virilitate al lui Drulă, mai ales că numele lui avea și o rezonanță, așa... cum să zic, care vă dădea un fel de fior existențial. Când colo, ce să vezi! RANGA era doar reclama, în timp ce realitatea din teren era PENSETA!

    De aceea, înțelegând situația jenantă de la USR, am ascultat și eu cu mare tristețe această sfâșietoare lamentio:
 
    Cosette Chichirău: „Eu AM CREZUT ÎN DRULĂ... am crezut în el...”
    Ionuț Cristache: „La modul fanatic sau ați zis «hai să vedem ce face» ?”
    Cosette Chichirău: „Omul a ieșit CU RANGA să desființeze mafii... deci, ăsta era! DRULĂ CU RANGA! Ăsta era un spirit care ar fi dus USR-ul sus! Și-atunci, am zis: EXCELENT...”
    Ionuț Cristache: „Adică... «unde-i ranga? S-o iau și eu!»...”
    Cosette Chichirău: „Exact! Exact! Cineva trebuie să ia ranga aia, să o găsească de unde s-a pierdut și să continue! Pentru că acela este de fapt spiritul reformator! Nu poți să vii să te bați cu un sistem extraordinar de corupt în care acum ambele partide vechi corupte PNL și PSD sunt împreună, adică nu te bați cu jumătatea sistemului, te bați cu întreg sistemul coalizat și tu să vii politicos să dai comunicate de presă! Adică AȘTEPȚI RANGA AIA ... RANGA AIA... SĂ APARĂ ȘI NU SE ÎNTÂMPLĂ NIMIC...”
    Ionuț Cristache: „Dar ce s-a întâmplat cu ranga aia?”
    Cosette Chichirău: „Nu știu, CĂ AM AȘTEPTAT UN AN ȘI JUMĂTATE...”
    Ionuț Cristache: „Și nu l-ați întrebat pe Drulă unde-i ranga?”
    Cosette Chichirău: „Ok... dai mesajul corect dar DACĂ NU ARE MUȘCHI mesajul ăla, și mesagerii nu sunt foarte puternici, atunci electoratul nu te aude și n-are rost mesajul!” (Cosette Chichirău, la PRIMA NEWS, 10 septembrie 2023, în emisiunea lui Ionuț Cristache –dialogul este strict autentic, „descărcat” din varianta audio)
 
    Deci... ea întâi a crezut în Drulă, deoarece dânsul A IEȘIT în fața ochilor ei CU RANGA, ceea ce a fost EXCELENT, și părea chiar adevărat, și i-a dat speranțe... după care, însă, a AȘTEPTAT RANGA AIA... RANGA AIA... SĂ (mai) APARĂ ȘI NU S-A ÎNTÂMPLAT NIMIC. Și e clar că nu s-a întâmplat, deoarece DACĂ NU ARE MUȘCHI, tot degeaba...
 
    Cosette, dragă Cosette... noi simpatizăm cu tine, crede-mă! Bărbații ăștia sunt niște mincinoși, niște închipuiți și-ți creează așteptări zadarnice! Dă-i încolo pe Drugă, Cioloș, Barna și Orban... că ai așteptat destul! De-acum trebuie să te descurci singură! Și există „jucării” politice, mă gândesc, care pot rezolva responsabil, durabil și rezilient problema dumitale!
    ...........................................................................
    P.S. Și când mă gândesc la naivul de Iulian Bulai, cel lipsit de imaginație... El nici n-a remarcat RANGA lui Drulă, ci l-a văzut pe șeful lui de partid ca pe-o potaie... că de lătrat, latră el, dar la dat cu RANGA... ehei! se vede treaba că fetele așteaptă cam degeaba! Și așa l-a și prezentat, sec, cititorilor săi:

    „El este Drulă. Lui Drulă îi place să fie corect. Hoții nu-l consideră om pe Drulă, ci câine. Fii Drulău. Fii USR PLUS! Ți-ar plăcea să fii coleg sau colegă cu Cătălin Drulă? Vrei să fii și tu drulău? Hai în Uniunea Salvați România - USR!” (2 iulie 2021, pe pagina de FACEBOOK a lui Iulian Bulai)
 
    Mobilizator mesaj, zic... și poate că or fi venit unii, să fie colegi cu Drulău. Dar colege nu prea cred că se vor înghesui, acum de când au aflat de la Cosette că se deranjează degeaba.
     
    Deoarece, dacă-ar fi să pun în versuri înțelepciunea doamnei Chichirău, ar suna cam așa:
 
    „Când ai rangă, nu ai vrere/ Când ai vrere, canci putere/ La putere, nu ai sculă/ Când ai sculă, nu ai Drulă/ Când ai Drulă, na, problemă!/ Nu mai e Cosette în schemă!” (și cred că puteți să folosiți verbul „a fi” în loc de verbul „a avea” în versurile acestea, la perfectul simplu, forma scurtă, adică așa: „Când fu rangă, nu fu vrere/ Când fu vrere, canci putere...” etc. Mă gândesc că doamna Cosette ar fi de acord cu această ultimă variantă).


    11 septembrie 2023

Comentarii

Postări populare