INTERVIURI CU EUROPENI DE SUCCES -AZI, CRIN ANTONESCU

    Din când în când -cred că nu prea des- Crin Antonescu vizitează o țară cu nenumărate probleme și problemuțe, aflată în sud-estul Europei, cu ieșire la Marea Neagră, ca să vadă ce s-a mai petrecut pe-acolo de când duce el o viață tihnită și îndestulată la Bruxelles. Iar de câte ori se întâmplă asta, Marius Tucă îl prinde „în frangrant” și îi ia câte-un interviu. Ieri am avut, în sfârșit, răbdarea de a asculta integral un astfel de interviu.
    În lunga conversație cu Marius Tucă au fost lucruri care mi-au displăcut, apoi chestiuni în care consider că are dreptate, apoi mici prefăcătorii sesizabile pentru că lui Crin Antonescu prefăcătoria nu-i este confortabilă și nu știe s-o mascheze, însă peste toate, ca o husă de protecție, s-a așternut o auto-îndestulare extrem, dar extrem de neplăcută, garnisită cu mici flash-uri în engleză, ca o răzbunare peste timp pentru că demult, într-un interviu, inchizitorul șef Cristian Tudor Popescu l-a demascat că nu stăpânește această limbă pe care Klaus o stăpânește mulțumitor dar, cu toate astea, nu i-a folosit la nimic.
    Răzbătea din dialog un fel de „...eu aș fi făcut, dar voi nu m-ați meritat, așa că m-am retras...” în timp ce adevărul, cred, se ascunde de fapt în detalii, mai ales în detaliile reamintite publicului dintr-un interviu mai vechi, tot cu Marius Tucă, din 4 februarie 2013:
    Crin Antonescu: „Nu sunt un om care am fost vreodată bogat”.
    Marius Tucă: „Asta nu e bine pentru un liberal...”
    Crin Antonescu: „Am fost un copil sărac. Cum spunea şi Călin (Popescu Tăriceanu, n.n.) mai devreme, TREBUIE SĂ ASPIRI LA CEEA CE N-AI.”
    Ei bine, eu cred că aspirația cea mai înaltă a lui Crin Antonescu, adică aceea pentru care a meritat să lupte, a fost propria-i bunăstare. Așa că a luptat cu toate puterile lui și a obținut-o.
    În rest, nu pot să nu fiu de acord cu Crin Antonescu în două privințe. Una este problema plagiatelor, care a fost exploatată strict politic și fără nici cea mai mică intenție de a extirpa tumoarea. Așa că astăzi, după zece ani de luptă corp la corp cu fenomenul, știm că Ponta a plagiat crunt iar Codruța a plagiat acceptabil, deoarece la unii e un păcat mortal iar la alții e o ghidușie pe care o putem trece cu vederea, că, ce naiba! oameni suntem! și cine n-a plagiat un pic, măcar un 5%-25%, în viața lui?
    „Nimeni nu a pus problema că titlurile doctorale date, acordate acestor oameni care au plagiat sau au semiplagiat sau paraplagiat nu le-au fost date de alți politicieni, adică titlul oricărui politician incriminat a fost dat de un conducător de doctorat, de un universitar, nimeni n-a-ntrebat vreodată care-s ăia... nimeni n-a-ntrebat -și mă tem că asta-i o întrebare care ar trebui pusă- dacă flagelul plagiatului excede cumva zona politicienilor... dacă nu cumva și oameni care nu sunt vedete politice și academice, să spunem, au plagiat de-au rupt!” (Crin Antonescu, cu Marius Tucă, 17 august 2023)
    ...spune Crin Antonescu și are dreptate, cel puțin pentru ultimii ani, de când există soft-uri care pot depista lesne plagiatul, dacă, bineînțeles, dorește cineva să-l depisteze!
    La fel de multă dreptate are fostul lider liberal și atunci când amintește de „aristocrații minții”- Liiceanu, Pleșu- dar și de alții... mai scutieri, așa, cam cum ar fi Cristi Preda sau Iulian Fota, cei ce l-au slugărit în chip dezgustător pe Băsescu Petrov, iar acum, după atâta usturoi înfulecat cu polonicul, se prefac că le miroase cavitatea bucală a Bois d’Argent de la Dior!
    „Titanii slugărniciei băsiste -nu ăia mici, să-l numim pe Liiceanu, de exemplu... Ei, în calitate de voci ale conștiinței publice, tenori ai moralității, diriginți ai conștiinței, nu par a avea măcar un semn de regret. «Dom’ne, am susținut un răufăcător politic, un turnător» -acești oameni vor continua și dincolo de sfârșitul politic al lui Traian Băsescu... De câte ori îi văd că intervin cu autoritate istorică, ce să mai vorbim... și uită cum îl lingușeau efectiv pe Băsescu, uită cum țopăiau caraghioși pe o plajă, să facă un clip cu Elena Udrea... domnul profesor Cristi Preda, știți, care făcea clipuri pe la mare... dar ei în continuare spun «asta e... a căzut aia (Elena Udrea, n.n.) din tren, nu-i nimic, găsim alții»... Liiceanu, Pleșu sunt cineva... sunt niște oameni de cultură, indiscutabil și masiv, e normal ca ei să aibă un credit, nu pot să cer de la Gheboasă ceea ce cer de la Liiceanu! Și totuși, Liiceanu a avut un moment de scurt extaz când a venit domnul ăla din Suedia cu plăcuța (pe care scria M**E PSD, n.n.) și a scris un material... omul ăla cu plăcuța mai avea puțin și era să fie decorat!” (Crin Antonescu, cu Marius Tucă, 17 august 2023)
    Desigur, nici cu opiniile despre Stelian Tănase sau despre Sorin Roșca Stănescu nu am cum să nu fiu de acord. Mă întreb doar, ascultându-l pe Crin Antonescu spunând astăzi despre Stelian Tănase că „e plictisitor și când e mizerabil”, dacă știa cât este de plictisitor (și de mizerabil) și atunci când l-a făcut pe domnul Stelian Tănase Președinte-director general al Societății Române de Televiziune... iar dacă știa, de ce l-a mai făcut?
    Una peste alta, imaginea lui Crin Antonescu, în 2023, este una tristă. Cămașa lui, costumul lui, gesturile lui, ciupiturile lui în engleză, ironiile triste și retorica obosită, toate poartă eticheta de „EU M-AM AJUNS! ȘI SUNT MULȚUMIT! DAR VOI?”, la vedere!

    Și da, da... el va scrie o carte... odată, mai târziu, într-un viitor, dacă va avea suficient timp... și-o să dezvăluie acolo, cu siguranță, adevăruri esențiale. Va povesti întâmplări de care publicul nu are habar. Ne va expune principii. Ne va explica de ce. Ne va uimi. Ne va fermeca. Ne va încânta. O să vedem noi atunci cine e el...


    19 august 2023