ÎNSEMNĂRI PE-O MARGINE DE ISTORIE

 

   (Am scris acest text pe 22 octombrie 2014, înaintea primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale. Sunt mai bine de 8 ani de atunci... și priviți: ceea ce părea atunci doar o „schiță” a devenit azi un desen bine conturat. Nu numai că răul nu a fost localizat și înlăturat, ci el s-a cuibărit, s-a adâncit și s-a cronicizat.)

    Schimbările de regim, brutale sau mai line, au creionat cam întotdeauna o anumită categorie de cetăţeni (suficient de apropiaţi ca vârstă pentru a forma o generaţie) mai vulnerabili la şocurile istoriei decât ceilalţi actori; categoria cea mai expusă astăzi, la aproape 25 de ani după cutremurul social din 1989, mi se pare a fi cea a adolescenţilor. Teoretic, parcurgând o singură perioadă istorică, obişnuiţi cu regulile acesteia şi feriţi de convulsii ideologice majore, dimpotrivă, ar părea generaţia cea mai sigură, cea mai imunizată din epocă şi exact aşa ar fi, dacă astăzi educaţia ar mai reprezenta pentru majoritatea adolescenţilor o prioritate sau măcar o aspiraţie.

    Problema -deci slăbiciunea-, aşa cum o văd eu, provine din intransigenţa acestei generaţii pentru ceea ce nu cunoaşte de fel; ambiţia de a condamna trecutul, fără a-i recunoaşte şi meritele, efect care decurge din înstrăinarea de părinţi şi de bunici, dar şi din dispreţul pentru educaţie, atâta vreme cât diplomele şi titlurile se pot tranzacţiona pe o piaţă cu oferte nenumărate, fac din adolescenţi o pradă de cele mai multe ori sigură pentru propaganda cea mai sinistră.

    Or, „trecutul” nu înseamnă doar ceea ce li se picură în ureche, adică numai coada de la lapte din crucea nopţii, frigul din apartamente şi Securitatea omniprezentă -trecutul înseamnă şi şcoala făcută „pe bune”, şi cărţile la preţ neprohibitiv, şi spectacolele de teatru care ridicau sala zgribulită în picioare, aclamând actorii, şi patriotismul ţinut treaz, atât cât să-ţi conserve identitatea şi să-ţi pună în valoare particularităţile.

    Un tânăr fără (încă!) drept de vot îşi îndemna apropiaţii ca vârstă să o aleagă pe Monica Macovei, recomandând-o drept „singura şansă” (!!!!) a accederii la mult-dorita democraţie vestică! Drumul spre bunăstarea occidentală ar trece, în opinia aceluiaşi, obligatoriu, prin aparatul digestiv al DNA şi ANI.
El iubeşte necondiţionat Liiceanu, el admiră enorm Cărtărescu; pe niciunul dintre ei pentru operă -pe amândoi însă pentru textele politice, adică, aşa cum spuneam, pentru cea mai vădită propagandă. Acea propagandă pentru care este total reprobabil ca Radu Beligan să-l susţină la prezidențiale pe Victor Ponta, fiind în schimb absolut „politically correct” ca Andrei Pleşu să-l sprijine pe Klaus Iohannis .
    .................................................................
    P.S. Absolut întâmplător am ilustrat această postare din 2014 cu imaginea lui Theodor Andrei, următorul nostru rateu cu moț la EUROVISION 2023, unde, normal -că așa a zis și Robinette Biden- ar trebui să câștige Maia Sandu... Nu are nicio legătură cu postarea acest minunat artist, cu chip de fetiță, fără pic de voce, desigur, dar îmbrăcat regulamentar în costumașe roz și-n tricouri-plăsuță peste bustul golaș și care-ar vrea să facă „love not war”...

    5 martie 2023