E UICHEND... DECI, SĂ VORBIM DESPRE LUCRURI SERIOASE

 

    MOTTO: Reporter PRO TV: „Care sunt calitățile pentru care crezi că ai fost selectat?
Ricardo Gabor: „Ăăăă.... calitățile? În primul rând că sunt diferit, vocea mea este diferită și... mmm... cred că pot să transmit mult la lume...” (Ricardo Gabor sau Rubi Diamante, VOCEA ROMÂNIEI, sezonul 10, 2022)
    ...............................................................................
    N-am văzut juriu mai fericit și mai entuziast decât cel de la VOCEA ROMÂNIEI când a constatat că artistul aflat în plină afirmare Ricardo Gabor (nume de scenă -Rubi Diamante) e îmbrăcat într-un fel de rochie-salopetă sclipitoare și provocatoare, se prezintă cu bicepșii bine conturați la vedere, are pantofi cu tocuri înalte și mănuși din tul cu cristale Swarovski, e machiat „blondă” și are pectoralii semi-acoperiți (mi s-a părut, totuși că interpretul/interpreta s-a rujat cu o oarecare neglijență, dar am pus-o pe seama emoțiilor)... „Jurații” au fost în delir! Irina Rimes, de exemplu, se bucura de parcă ar fi găsit peștișorul de aur și tocmai se pregătea să-i enumere, cu acel accent inconfundabil, trei-patru... zece dorințe.

    Irina Rimes: „Te rog, din suflet, vino în echipa mea! Transpir, mi s-a făcut cald!”.

    Și-n cele din urmă, după o matură chibzuință, Rubi a ales-o pe Irina.

    Iar eu am fost atât de emoționată... probabil că juriul aștepta demult un travestit... sau trans...VESTIT în concurs. Din păcate n-am avut suficient elan ca să constat și reacția lui Tudor Chirilă, care s-a prezentat în noul sezon cu o coafură de Ludovic al XIV-lea și o cămașă bună de vacanță în Hawaii... dar, hei! orice Rege-Soare are dreptul să-și petreacă măcar o dată la cinci ani concediul în insule exotice, nu-i așa?

    Suntem, în sfârșit, pe calea cea bună. Europeni sadea! Eu sper ca Ricardo să și câștige, să nu ne dezamăgească. Am căutat și biografia lui Rubi Diamante. E născut la Bistrița... și a trăit o parte din tumultoasa sa existență în Spania. Ei bine, aici e-aici. Părerea mea e că avea, totuși, și mai multe șanse să câștige concursul dacă venea din Ucraina.
    ...............................................................................................
    P.S. Între timp am aflat și ce-a spus Regele-Soare:

    „Tudor Chirilă nu s-a întors, dar a spus că regretă decizia: «În primul rând mie mi se pare extraordinar că tu ești în 2022 la Vocea României, venind din Spania, cu look-ul ăsta și cu orice fel de orientare sexuală ai avea tu. Este extraordinar. Pentru că noi suntem o țară intolerantă, noi suntem o țară cu un model cultural care are mari prejudecăți vizavi de minoritățile sexuale. Și indiferent dacă tu ai fi straight sau orice altceva, mie mi se pare important ca tu să fii aici cât mai mult. Regret că nu m-am întors ca tu să fii în echipa mea, pentru a merge cât mai departe, pentru a aduce un pic de normalitate și a vedea că oamenii nu trebuie discriminați pe niciun fel de criteriu, de la cel sexual, etnic și așa mai departe. (...) Trebuie să ne uităm la ce face omul, nu la ce este omul!»...”

    Păcat că nu s-a întors, da... că mie, un duet Rubi Diamante-Ludovic al XIV-lea-Chirilă mi s-ar fi părut cu adevărat rupere de nori!

    17 septembrie 2022

Comentarii

Postări populare