CINE N-ARE NOROC LA FEMEI, N-ARE ȘI PACE...
MOTTO, AUGUST 2022: „Fostul primar al Iaşiului Gheorghe Nichita a fost condamnat joi la cinci ani de închisoare cu executare, printr-o sentinţă definitivă a Curții de Apel Iași. El a fost acuzat de procurori că şi-a spionat amanta cu ajutorul poliției locale. Tot marţi, magistraţii ieşeni au decis condamnarea la patru ani de închisoare în cazul fostului şef al Poliţiei Locale Liviu Hliboceanu, potrivit News.ro. Fostul şef al Poliţiei Locale din Iaşi, Liviu Hliboceanu, îi raporta ulterior lui Nichita cu cine se întâlneşte amanta sa şi cât stă la adresele respective. Una dintre operaţiuni a vizat urmărirea fostei amante când aceasta s-a cazat la un hotel din afara Iaşiului. Potrivit anchetatorilor, poliţiştii locali s-au cazat într-o cameră alăturată celei în care a stat Adina Samson şi i-au transmis lui Nichita că se aud zgomote suspecte prin perete, inclusiv de scârţâit al patului.”( G4 MEDIA. ro, 29 august 2022)
MOTTO, REMEMBER IUNIE 2015: „În urmă cu o lună, Adina Samson a formulat o plângere penală la DNA împotriva lui Nichita (fostul primar al Iașului, n.n.), pentru ameninţare, hărţuire sexuală şi chiar lovire. Azi ea le-a povestit procurorilor, cu lux de amănunte, suferinţele emoţionale şi chiar fizice prin care a trecut. A fost o declaraţie lungă, totul a durat cinci ore...” (FLUX 24, 23 iunie 2015)
.................................................................................................
Poate vi s-a întâmplat, prieteni, ca ieşind de la filmul „DACII” să auziţi următoarea remarcă: „Nasol că au luat bătaie dacii, că eu cu ei ţineam…”
Aşa şi eu… în telenovela ieşeană, cu ticălosul de primar şi duduia fragilă pe care dânsul o brusca de atâţia ani prin camere de hotel, iar între timp o promova în toate funcțiile posibile, îi dădea măriri de salariu și-o muta în apartament de lux, fără ca dânsa să țipe că nu mai vrea, eu ţin cu ăla care ia bătaie, respectiv cu Nichita.
Vă rog să mă credeţi că n-am urmărit faptele din 2015 în dramatismul lor enorm, dar trebuie să fi fost ceva tare de tot, din moment ce era prima oară când auzeam că, în febra spionatului domnișoarei Samson, un poliţist „plimba prin faţa casei un căţel în civil”, ceea ce mi s-a părut o culme a conspirativităţii dar şi a inteligenţei reporterului de teren care a emis propoziţia de mai sus.
Şi-acum spectacolul:
De cum se saltă cortina, stop-cadru pe duduia căprioară blondă şi nevinovată, care dă declaraţii pe bandă rulantă despre nenorocitul de amant; din stânga, îndureraţi, intră în scenă, cu paşi şovăielnici, părinţii victimei, care-i plătesc fetei tratamentul „ştresului” cu medicamente de 1 000 de euroi pe lună.
Din dreapta năvălesc reporterii de teren, ştiristele, un om al legii plimbând un cocker în civil şi trei mascaţi de la DNA, târându-l pe Nichita încătuşat, periculos, sălbatic, extrem de violent, exact aşa cum îl descrie fata. Îmbulzeală… lacrimi… lătrături… căţelul o muşcă de gambă pe domnişoara Samson, deoarece, uşor confuzat din cauza ţinutei civile, el crede că Samson e numele unui alt căţel.
Nichita primeşte 15 ani de puşcărie, într-o închisoare din America Latină (vă reamintesc, suntem în 2015).
Domnişoara Samson, demnă, cu piciorul pansat, vindecată cu ajutorul bulinelor de 1000 de euroi părăseşte scena la braţul noului ei amant, un băiat de toată isprava, care i-a mărturisit că îşi doreşte 4-5 copii, între care musai un rând de gemeni.
The end…ah, ba nu…în 2030, Nichita, proaspăt revenit în ţară, după ispășirea pedepsei, o întâlneşte întâmplător pe fosta Samson, la fel de proaspăt divorţată, din pricina geloziei exagerate a băiatului de ispravă de odinioară.
Cu lacrimi în ochi, cei doi hotărăsc să mai dea o şansă relaţiei lor…
....................................................
Florentina Nichita, ex-nevasta ex-primarului cu ex-amantă din Iaşi era și ea, pe-atunci, o femeie supărată și luptătoare. După ce, în timpul scandalului, a scăldat-o puţin prin interviuri şi s-a alintat cum că, deşi nu mai sunt un cuplu, totuşi ei doi se respectă şi Gigi Nichita mănâncă acasă şi cântă „O, brad frumos !”, de Crăciun, împreună cu familia care nu mai e familie, Florentina a scos armamentul greu din dotare şi a pornit asaltul:
„...Nu va scăpa aşa uşor, am şi dovezi. Nici cu banii nu va rămâne aşa. Poate mulţi nu ştiu, dar Gigi are aproape 20 milioane euro în conturi. Dar niciodată nu a vorbit de ei. Voi pune avocaţii să caute aceste conturi ” (declarație de fostă nevastă supărată, 4 mai 2015).
Poate că procurorii nu ştiau la vremea aceea că Gigi are 20 de milioane de euro, că doar știți ce vrednici sunt dânșii când n-au un denunțător de calibru... însă, graţie doamnei Florentina, supărată pe loviturile destinului, au aflat!
Ei, Gigi, Gigi... o să treacă și ăștia cinci ani, dar, după aceea, ține-te, dragă, departe de femei, că numai necazuri ți-au adus!
31 august 2022



Comentarii