TICĂLOSUL DE „RĂUL-CEL-MAI-MIC”

 

        Pe 10 noiembrie 2021 iar a căzut unul din pom și a făcut un pleosc!!! ce m-a zguduit negativ pe interior și cât-de-cât chiar și pe exterior.

    Chirilă Tudor e numele lui... n-o să credeți, dar și ăsta a considerat că Iohannis e răul cel mai mic și l-a votat cu sete, de cel puțin două ori -posibil chiar de patru ori, precum Șora Mihai... și abia acum, după șapte ani, se trezește din somn și vede și dânsul ce TICĂLOS a ales în funcția de președinte al patriei. Deci, dragi compatrioți, când îl aud pe ăsta cum zice că „toată lumea” și „noi toți am sperat că...”, îmi vine să-l întreb ce fumează și cine dracului este „toată lumea” aia? Nu, Chirilă dragă, nu toată lumea! Tu și Șora Mihai și Mîndruță și Dogioiu și Tăpălagă și Cartianu și Mircea Marian și Liiceanu și Dan Teodorescu și Oana Pellea... și alții ca voi. Care-ați „sfătuit” lumea cum să voteze pentru ca nu cumva să se aleagă Ponta sau Dăncilă -adică „răii-cei-mai-mari” potrivit unei grile de selecție scoase cu forcepsul din sofisticata voastră minte.

    De fapt, eu cred că problema lui Chirilă e una singură: că se întoarce PESEDEUL la guvernare... deoarece, dacă nu se-ntorcea, Iohannis nu era chiar așa de ticălos, ci era un ticălos cu muuuuult mai acceptabil!

    Dar ia să vedeți ce bine combate Chirilă:

    „...sunteți UN TICĂLOS... v-ați urcat, cu partidul dumneavoastră pe aceste proteste... v-ați asigurat că aveți o gașcă, niște cozi de topor... televiziunile penalilor au ajuns să vă ia în brațe... sunteți („aveți” cred că ar fi corect, n.n.) mai degrabă profilul unui leneș... sunteți TICĂLOS pentru multe lucruri... ca președinte nu ați făcut NIMIC, nu rămâneți în istorie cu NIMIC, decât prin aceste mizerii... ați girat bâlbele guvernului... un președinte mai jucător ca Băsescu -dar cu jocuri mici, găinării... incapabil să gândiți pe termen lung... sunteți UN TICĂLOS înconjurat de ticăloși, de la Turcan la Rareș Bogdan... nu vă interesează să faceți NIMIC pentru educația din România... sunteți o pierdere de timp și de viață pentru români... totul pentru băiețașii de partid... profesoraș de țară, fudul... nu aveți competență... mișcările dumneavoastră alimentează extremismul și polarizarea... sunteți un rău la fel de mare... practic sunteți UN NIMIC... nu sunteți în stare să girați o modificare benefică a Constituției României... e o pălărie prea mare... sunteți unul dintre vinovații principali pentru criză... cu hiperlaxitate morală... cu lipsă de coloană vertebrală... fericiți cu încremenirea în proiect... ce trebuie să rețineți... că sunteți un TICĂLOS, un incompetent, fără nicio viziune și sunteți o rușine pentru această țară... ne-ați prostit, dar oricum nu aveam de ales (!!!!, ete, fleoșc! n.n).... nu mă așteptam să fiți un rău atât de mare și de TICĂLOS... cred că o să vă ștergeți la fund cu vorbele mele... dar o să decontați odată și odată... aveți limitele dumneavoastră... pas cu pas ne-ați dus de nas!” (Tudor Chirilă, live pe pagina ui de FACEBOOK, 10 noiembrie 2021)

    Așa, Chirilă? După șapte ani? Și zici de Klaus că „n-are viziune” și că e incapabil să gândească pe termen lung? Atunci tu, dragă, ce fel de „viziune” ai avut și ce grad de sagacitate din moment ce ți-au trebuit ȘAPTE ANI ca să vezi cine-i ăsta? Că el nu s-a schimbat deloc, dar deloc... dimpotrivă, s-a străduit din prima clipă a mandatului să-ți arate, cu ostentație, că e „un ticălos”... cu „hiperlaxitate morală”... „fără coloană vertebrală”... „încremenit în proiect”... „incompetent”... „leneș”... „fudul”... cu alte cuvinte, CĂ E UN NIMIC cu o pălărie mult prea mare pentru creierașul pleoștit pe ciocănelul, nicovala și scărița din urechea medie.

    În mod normal, voi, ăștia, care i-ați fost propagandiști de alcov la vila LAC 3, care ați străbătut dormitorul de sute de metri pătrați (atât de vast zice Gelu Vișan că ar fi) cărându-i olița de noapte pe aleea pietonală interioară cu lungimea unei piste de bicicletă, ce duce de la patul prezidențial de 3x3 metri, până la WC-ul cu vedere spre lac, voi, dragă, ar trebui să vă luați o sănătoasă porție de tăcere, măcar pentru următoarele cinci rânduri de alegeri.

    Să nu le mai spuneți oamenilor unde să pună ștampila, insinuând că dacă au pus-o pe altă pagină a buletinului de vot sunt proști, știrbi, asistați social sau scapă Dragnea de pușcărie... Ci să votați în tăcere, orice „rău-ticălos-mai-mic” doriți, dar fără să-i trageți și pe alții în această aventură sordidă.

    Și, mai ales, nu vă mai „lepădați” de președintele Iohannis în nesfârșite lamentouri publice. E ca și cum v-ați plânge că ciorba lungă pe care-ați înghițit-o zilnic și-ați lăudat-o timp de șapte ani, sfătuindu-i și pe alții s-o mănânce pentru că-i delicioasă, nu numai că în realitate avea un gust oribil, dar mai era urmată, nenorocita, și de o pântecăraie persistentă și foarte greu de tratat!


    11 noiembrie 2021

Comentarii

Postări populare