O BUTADĂ INAPLICABILĂ LA CAZUL NOSTRU: „O FEMEIE CONVINSĂ -UN VIOL MAI PUȚIN”

 


     S-au vaccinat cei care au dorit să se vaccineze. Toți...

    Nu cred că în acest interval de câteva luni, de când e o adevărată abundență de oferte de la diferite firme producătoare, cu posibilitatea de a-ți alege, ca pe un pantof care crezi că-ți vine bine, vaccinul, să fi rămas fără înțepătura legendată ca fiind „...singura modalitate...” vreun cetățean care a dorit să o facă. Nu se mai poate spune că sunt unii care au vrut, dar, ghinion! n-au avut timp. Nu se mai poate bănui că sunt alții care au năzuit, s-au străduit, dar n-au avut prilejul. Nu se poate afirma, în fine, că mai există categorii de doritori care să fi găsit VACCINETORIA închisă și atunci, înciudați, au renunțat.

    Concluzia este că aceia care încă nu au făcut-o, în ciuda faptului că nu mai pot intra în mall, la teatru, la cafenea, la ANAF, la Primărie sau în orice altă instituție publică, la sală, la librărie, la cofetărie și restaurant, adică, în ciuda faptului că nu mai pot intra aproape nicăieri în afară de băcănie, poștă, biserică și unele bănci, ei bine, aceștia NU VOR SĂ SE VACCINEZE. Adică, acești oameni acceptă toate interdicțiile și umilințele pe care deja le trăiesc, nu din lene sau necunoaștere, din prostie sau din greșeală, ci în mod conștient. Motivele pentru care ei nu doresc să treacă prin această procedură medicală sunt diverse. Unii vor să-și prezinte motivele, alții nu. E dreptul lor. Dar, din punctul meu de vedere, dacă suportă atâtea interdicții fără să alerge la prima „căsuță a lui Moș Crăciun” unde se repornește Crăciunul prin vaccinare, aș spune că motivele lor -particularizate, desigur- sunt serioase.

    Numai că ei sunt „răii”. Iar „bunii” sunt cei care, pentru alte motive, la fel de întemeiate, au dorit să se vaccineze. „Răii” sunt acuzați că din pricina lor mor oameni, deși ei, cum spuneam, circulă din ce în ce mai puțin, apar tot mai rar în societate, se întâlnesc cu tot mai puțini oameni. Uneori se-mbolnăvesc, dar fiind atât de limitați în mișcare, aș spune că le e mai greu să și transmită virusul. Nelu Tătaru cere însă, cu înțelepciune, ca ei să-și plătească tratamentul dacă ajung în spital. Ceea ce cred că dânșii n-o să mai apuce, pentru că în aceste condiții bănuiesc că „răii” vor ezita să cheme ambulanța, oricât de nasol le-ar fi... „Bunii”, în schimb, transmit și ei deopotrivă micul virus împielițat, dar au o arie mult mai largă de mișcare, căci ei „pot” și la mall, și la teatru, și la cafenea, și la ANAF, și la Primărie sau în orice altă instituție publică, și la sală, și la librărie, și la cofetărie și la restaurant, și la băcănie, și la Poștă, și la biserică și în oricare bancă. Dacă lor li se întâmplă vreo neîntâmplată -adică vaccinul să nu funcționeze și să se îmbolnăvească și ei- Nelu Tătaru nu-i pune să plătească nimic. Așadar, „bunii” vor chema ambulanța, căci lor tratamentul medical gratuit lor li se cuvine. Pentru că sunt „buni”.

    Eu nu știu, „dragi românii LUI” și dragi alți români care nu-i aparțineți ăluia, ce se va întâmpla în societatea românească de-aici încolo. Dar vreau ca acest lucru să rămână scris:

    Cei care nu s-au vaccinat până acum... dacă o vor face, o vor face numai și numai SILIȚI. Or, a SILI un om care deja a decis în ceea ce-l privește și care (încă) este liber, să facă un lucru pe care, în ciuda tuturor privațiunilor și constrângerilor, în ciuda oprobiului oficialităților aruncat asupra sa, în ciuda propagandei uriașe care-l consideră idiot, troglodit, analfabet sau retrograd, în ciuda a orice, nu a făcut acel lucru până acum, a-l OBLIGA, spun, este o mare porcărie. Să nu se înșele careva și să creadă că mai merge cu metoda: „...o femeie convinsă, e un viol mai puțin”. Nu, aici nu se aplică.

    Și mai vreau să spun că am trăit o jumătate din viață în „odioasa lume veche” și o jumătate din viață în „fericita lume nouă”. Dar niciodată, absolut NICIODATĂ nu m-am simțit mai încorsetată ca acum.


    18 noiembrie 2021

Comentarii

Postări populare