Nu mai zic nimic de voi, mămăligilor PESEDE, care stați ghemuiți și-l lăsați pe cel mai nesimțit președinte al României să vă scuipe semințe-n cap, cu boltă... dar oare vouă, hahalerelor PENELE, nu vă plesnesc obrajii ăia de toval când, de nevolnici ce sunteți, veniți cu fratele mai mare și mai grobian ca să-l caftească ăla pe colegul de clasă cu care vă îmbrânciți pe holul școlii, din pricină că vă curge sânge din nas și cu totul alte umori din chiloți, numai la gândul că n-o să-i puteți oferi „guvernul lui”?
Nu vă e, mă, rușine, neputincioșilor, să vă ascundeți după crăvățoiul lui bleu-ciel, scâncind?
A fost o vreme când România chiar avea BĂRBAȚI DE STAT. Sunt fericită că am „prins” și eu, la conducerea României, bărbați de stat, pentru că, altminteri, aș fi crezut că așa ceva există doar în faldurile unei istorii netrăite de mine și doar în amintirile celor ce au avut onoarea de a le fi fost contemporani.
În timp ce prezentul politic mizerabil, populat de caricaturile astea hidoase peste care sper ca uitarea istoriei să se așeze definitiv, desenează un viitor sinistru pentru copiii noștri.
Posteritatea va desena în dreptul acestor ani grețoși o linie continuă, fără nici o zvâcnire, însoțită de-un țiuit monoton, exact ca linia luminoasă de pe monitorul din salonul de spital care indică moartea pacientului.
24 noiembrie 2020
24 noiembrie 2020
Comentarii