„UN DEMAGOG DE ȘCOALĂ NOUĂ” -COROLAR

Când am scris textul cu acest titlu vă rog să mă credeți că mi-a venit foarte greu să aleg din comorile de gândire rareșbogdaniene, în așa fel încât textul să nu fie supradimensionat. Materialul audio-video, dar și cel ales din presa scrisă, era atât de „bogat” încât aproape că nu știam la ce să mă opresc. Practic, TOATE DISCURSURILE Cațavencului nostru modern sunt în aceeași notă. Ridicole, agramate, grosiere în mesaj și ultrasimpliste în exprimare. Ca pentru proști...chiar așa, ca pentru proști...

Și m-am gândit, cu tristețe... tu, popor român, ai umplut sălile de teatru înainte de 1990, ai stat în frig ca să cumperi bilet la O SCRISOARE PIERDUTĂ și te-ai încălzit, râzând, când înăuntru era ca afară, cu replicile geniale ale autorului și cu jocul strălucitor al actorilor, ai înțeles perfect subtilitățile textului lui Caragiale, de parcă acesta ar fi fost mereu contemporan cu tine, ai priceput „din prima” ridicolul personajelor și le-ai sancționat, cu hohotul tău sănătos și necruțător, moravurile...

Oare erai mai inteligent, pe-atunci, popor român? Oare înțelegeai mai repede? Oare i-ai fi ridicat osanale și l-ai fi divinizat, așa cum faci acum, pe Rareș Bogdan, un Cațavencu mai rudimentar și mai penibil chiar decât cel pe care l-a portretizat Caragiale?

Nici nu știu dacă se mai „joacă” astăzi SCRISOAREA PIERDUTĂ. Și nici nu știu- în caz că se mai joacă- dacă tu, popor român, mai știi să râzi...

27 ianuarie 2020