MOȚIUNE DE CENZURĂ CU FIGURI, PENTRU ÎNCEPĂTORI ȘI CONSACRAȚI
Coborârea în grotesc a vieții politice românești arată ca faza finală a unui cancer cu metastaze multiple, când organismul, asediat și invadat, nu mai e capabil să se apere, ci asistă, paralizat, la propria-i distrugere. Sau, poate, România e fluturașul prins în plasa-de-păianjen peste care arahnida monstruoasă aruncă, în jeturi, sucuri gastrice în timp ce insecta captivă, fără să se mai poată opune, vede cum se transformă într-o marmeladă numai bună de digerat și apoi cum prădătorul o papă de vie, după ce a fezandat-o după poftă.
Poporul român, în marea sa intransigență, a ușuit-o pe Vio și a trimis-o la cratiță, că e analfabetă și stupidă, și a primit, în schimb, ceea ce-a meritat -un Ludovic cel Bun care gândește și vorbește cam așa, cu puțin timp înainte a de a fi măturat de o Moțiune de cenzură adoptată cu cel mai mare număr de voturi din istoria romanțată a moțiunilor și cu cele mai subțiri (sumare) negocieri între partide:
„Voi, având o majoritate parlamentară, ne atacați pe noi că am emis ordonanțe de urgență? Voi ați emis Ordonanța de Urgență 13 noaptea ca hoții ca să scăpați de pedeapsă pușcăriabilii care vă conduceau!”( aplauze, chiuituri, huiduieli)
„Nu voi răspunde la nicio bădărănie şi nicio minciună nenorocită rostită de aici. Am să repet mesajul: ştiu că aveţi probleme cu cititul. Fiţi atenţi, măcar ascultaţi dacă aveţi probleme cu cititul.”
(fluierături, aplauze)
„În campania electorală din 2016 erați travestiți în albine și promiteați miere, când ați ajuns la putere v-ați dat aramă pe față că nu sunteți altceva decât niște viespi, care n-aveți decât ac și venin pentru români! Nu miere, așa cum le-ați promis!” (aplauze, rumoare, huiduieli...)
„Vreți-nu-vreți sunteți parlamentari născuți din pixul lui Dragnea și nu veți scăpa de stigmatul ăsta în toată cariera dumneavoastră! Candidatura dumneavoastră a fost semnată de vechiul stăpân și trei ani de zile l-ați slugărit cu râvnă, ați votat toate aberațiile, toate proiectele împotriva interesului României, ați susținut toate acțiunile antiromânești, care ne-au adus pe marginea prăpastiei!” (vociferări, fluierături, aplauze sporadice)
„Îmi dau seama că nu mai există limită a neruşinării la PSD!”( hlizeală în sală, fluierături, vociferări)
„Aţi pus pe spinarea copiilor şi nepoţilor noştri credite pe care trebuie să le ramburseze ca să păpaţi banii prin sifonări şi subvenţii!” (ooooo! aici toată lumea și-a ținut răsuflarea și s-a gândit: bine că e Cîțu la Finanțe, că numai dânsul știe să ia de pe spinarea copiilor și nepoților povara naibii)
„Vă miroase urât un ministru din mediul privat? Îl atacaţi în absenţă, eu am fost învăţat acasă să nu atac în absenţă!” (parlamentarii adulmecă... dar cum ministrul Costache lipsește, nimeni nu poate spune cu certitudine cum anume miroase dânsul... )
„Puteți să faceți ce vreți, nu mă las judecat de voi!”( aplauze furtunoase, huiduieli)
Și tot așa...
Ce-i asta, cetățeni? Un discurs demagogic grosolan, primitiv, infect, cu referire minimă la tema Moțiunii, un delir verbal cu incontinență, o șușanea jenantă, o rușine... Asta ai vrut, popor român? Ești mândru de acest saltimbanc, fost șomer, fost întreținut de partid, fost candidat la orice, fost și actual cântăreț de curte, ușor decrepit înainte de vreme, obedient cu stăpânul și obraznic cu ceilalți, care calcă peste orice reguli, la adăpostul celor 66,09 % procente ale împăratului gol-goluț pe care, de ani buni, îl țesală cu limba și despre a cărui prestație un alt saltimbanc de partid sulemenit și cu batistuțe îndesate în locul unde ar fi trebuit să aibă inima, a declarat de curând :
„Nu știm ce va face exact Președintele, însă Domnia Sa are toate cărțile în mână. Și va juca la maxim. Știm cu toții că nu va depăși cadrul constituțional. Nu a făcut-o niciodată și nu o va face nici acum.( ooooo!!! așa ceva..., n.n.) Nu va ieși din haina constituțională.(!!!!, n.n.) Noi, liberalii, NU AVEM CE SĂ REPROȘĂM premierului nostru și miniștrilor trimiși în Cabinet de către PNL, deci dacă nu avem ce să le reproșăm, de ce să nu îi păstrăm? ( chiar așa! înțeleaptă decizie! n.n.) Vom merge la Cotroceni tot cu Ludovic Orban.” ( Rareș Bogdan, pe pagina personală de Facebook, 5 februarie 2020).
Aș spune că cetățeanul român care a votat în proporție de 66,09% NIMICUL ÎMPACHETAT ȘI CU CRAVATĂ BLEU merită acest mișto grosolan, lăbărțat și pus la vedere, arătând exact ca 25 de OUG-uri, plus 13 HG-uri și un Memorandum, în loc de bomboană cleioasă, pe o colivă multilateral dezvoltată, pentru care s-au opintit miniștrii guvernului Orban într-o singură ședință de guvern, până pe la miezul nopții. Merită din plin acest scuipat-cu-batistuță pe obraz.
Căci eu nu mai am timp de compasiune pentru proștii entuziaști și vocali clamând de 30 de ani „schimbarea”, dar care, dacă ești curios și îi întrebi, nu sunt în stare să răspundă cum ar trebui să arate aceasta dincolo de consacratul și penibilul „...să fie bine, ca să nu fie rău!”
7 februarie 2020
Comentarii