DOMN SCULPTOR ȘI DOMN PICTOR, NECUNOSCUȚI, CĂUTĂM PROMOVARE
......................................................................................
Într-o frumoasă dimineață de aproape primăvară, la început de februarie 2020, după ce tocmai trecuse furtuna care a devastat Spania și a mai devastat puțin și sudul Franței, dar devastând neglijent și fără metodă n-au mai apucat meteorologii să-i dea și-un nume frumos, cam așa... între Chiara și Sabine, miniștrii Culturii din Franța și din Spania s-au trezit brusc cu un junghi în coaste, dar fix în aceeași zonă: cică amândoi au simțit cu durere că un număr de cel puțin un milion de tineri francezi și un milion de tineri spanioli sunt virgini în materie de Picasso... De ce vă mirați? A! ați mai auzit și de la un ministru din România cum că un milion de tineri români „sunt virgini într-ale lui Brâncuși”? Și-ați crezut că i-a descoperit el, în urma unui studiu amănunțit? Aș! nu i-a numărat ministrul Culturii și Identității Naționale, Bogdan Gheorghiu... de recensământul virginilor în materie de Brâncuși s-a ocupat însuși intelectualul Lucian Mândruță, iar demnitarul Gheorghiu a citat doar, cu îndreptățită sfială, din marele gânditor pe bicicletă!
Dar să vă spun cum au rezolvat miniștrii din Franța și Spania (țări care și-l revendică pe Pablo Picasso, dacă ați auzit de el) problema spinoasă a dezvirginării culturale a celor două milioane de tineri neprihăniți într-ale picturii... Dând un simplu „search” pe goagăl cei doi au descoperit cu uimire că numele lui Picasso apare într-un megașlagăr, cu milioane de vizualizări. Practic, băieții de la O-ZONE, Republica Moldova, l-au făcut celebru pe artistul care nu era chiar așa de cunoscut de către marele public. Iată:
„Alo, salut, sunt eu, un haiduc
Și te rog, iubirea mea, primește fericirea
Alo, alo, sunt eu Picasso
Ți-am dat beep, și sunt voinic
Dar să știi, nu-ți cer nimic
Te sun să-ți spun ce simt acum
Alo, iubirea mea, sunt eu, fericirea
Alo, alo, sunt iarăși eu, Picasso
Ți-am dat beep, și sunt voinic
Dar să știi, nu-ți cer nimic
Ma-i-a hi
Ma-i-a hu
Ma-i-a ho
Ma-i-a ha-ha
Ma-i-a hi
Ma-i-a hu
Ma-i-a ho
Ma-i-a ha-ha”
Evident, cei doi miniștri ai Culturii din țările prietene au sesizat oportunitatea și i-au făcut instantaneu ambasadori ai lui Pablo Picasso pe băieții de la O-ZONE. Astăzi, cele două milioane de foști virgini în materie de Picasso au scăpat în sfârșit de inexplicabila tensiune interioară. Acum ei ȘTIU cine e Picasso: un haiduc -Ma-i-a hi... un voinic -Ma-i-a hu...care dă beep-uri -Ma-i-a ha-ha!
Încurajat de această reușită franco-spaniolă, Bogdan Gheorghiu, ministru al Culturii și Identității Naționale în România, a desemnat-o pe domnișoara Irina Rimes (sau Rîmeș, după unii autori) ambasadoare a lui Constantin Brâncuși, un domn sculptor cu un număr mult mai mic de „like”-uri și de „followerși” decât Irina...
Domnișoara Rimes a mărturisit:
„De mică am știut de Coloana Infinitului și m-a fascinat. Am fost la Târgu Jiu, am vizitat unele dintre lucrările domnului sculptor. Nu știam ce reprezintă, nu înțelegeam această abordare și când am văzut Coloana Infinitului pentru prima oară am avut impresia că mă întâlnesc cu ceva care nu era din lumea mea, dar parcă mereu a fost prezent în lumea mea. (...) N-am avut mereu tangență foarte foarte mare cu cultura, cu cultura ne-contemporană pentru că am fost și eu copil, am crescut la țară. În momentul când am început să-l descopăr pe Brâncuși, m-au fascinat lucrările lui că nu reprezentau neapărat cum se numesc. Se numește Poarta Sărutului, dar parcă nu înțelegeam de ce se numește așa...”
Ascultând aceste cuvinte înțelepte, un milion de tineri din România s-au luminat cu privire la Brâncuși... și dintr-o dată, fotografia cu Klaus stând pe scăunel, la MASA TĂCERII, a explodat în nenumărate vizualizări!
Iar ministrul Gheorghiu a fost mulțumit:
"Vrem că tinerii să devină consumatori de produse culturale, să fie atrași de cultură. Colaborăm cu modelele tinerilor, care se bucură de încrederea și simpatia lor.
Îi mulțumesc Irinei Rimes pentru că acțiunea și-a atins scopul. Toată lumea vorbește despre acest eveniment și despre Brâncuși. Altfel, ar fi fost o mediatizare foarte palidă.
Facem și noi pași înspre tineri înainte de a-i judeCA CĂ nu sunt atrași de fenomenul cultural.
Este doar un prim pas. Orice acțiune poate fi analizată, pot fi păreri pro și contra. Important e că am creat dezbatere, multă efervescență în jurul acestui subiect.”
În emisiunea EDIȚIE SPECIALĂ a Cătălinei Porumbel de la ANTENA 3 din 14 februarie 2020 la ora 17:37 domnul ministru-intelectual Gheorghiu a afirmat:
„Am dat exemplu de diferite luări de atitudini.”
Ei, și văzând eu cum a dat ministrul Culturii exemplu de diferite luări de atitudini, m-am gândit să-i îmbunătățesc discursul despre „promovarea” domnului sculptor Brâncuși cu un exemplu minunat despre „promovarea” domnului pictor Picasso! Doi necunoscuți -vai mama lor de artiști!
P.S. Pe pagina de FACEBOOK a Irinei Rimes scrie: „O artistă desăvârșită!” Păi vedeți, măi Brâncuși și măi Picasso, că se poate?
15 februarie 2020
Comentarii