ȘI TOTUȘI: CUM DRACULUI AM AJUNS ÎNTR-UN AȘA HAL?
Comentariul lui Cristi Vasilică Danileț: „Sunt unii care își spun «conservatori» ce sunt convinși că rock-ul e lucrătura Satanei. Ei sunt tot atât de retrograzi precum alții care se cred «creștini», dar i-ar arde pe rug nu doar pe gay, ci și pe cei care spun că acest lucru ar fi o infracțiune.” (pe pagina de FACEBOOK a lui Andrei Caramitru, 1 septembrie 2019)
..........................................................................................
Cum se adună ei, ticăloșii... cum se pipăie, cum se freacă pe burtă și cum se țin de șale când se-apleacă pentru a se trage mai bine de șireturi, violatorii ăștia de minți -cu precădere de minți tinere și ușor penetrabile. Ah! când unul ca Andrei Caramitru, cu creierul plin, ca o pubelă, de idei fascistoide îmi explică mie ceva, orice, despre biserică și toleranță, simt nevoia să alerg la magazinul din colț și să cumpăr lămâile alea cu care am crezut ieri că n-am ce face. Uitați-vă la acest stupid Junior-Caramitru, cu gândirea lui gângavă, cu textele lui dezlânate, infantile, dar radicale, cu postulatele lui rizibile dar cu atât mai periculoase căci se pot asimila ușor... și la acest campion al diminutivelor Cristi-Vasilică, propagandist mălăieț, „formator (de conștiințe) și rocker”... cum s-au dibuit ei, cum s-au întâlnit pe tărâmul subtil al ideilor ! Cum se trag ei în poză cu Ceaușescu Marian Tivilic, făcând din el un luptător pentru valorile europene (adică: „Marș, fă, acasă!” ... „Fă centura-n pana mea!”... „Ptiu! Ptiu! Domnuʹ Ciordache! să vă stea mâncarea în gât!”... „Huo! Comunistule!”... „Slugo! Cârpă!”... „Nesimțitule!”... „Hodorogule! Nu ț'-e rușine?” și altele, și altele... care de care mai europene), promovându-l pe acest extremist de operetă și făcând din el un erou!
La fel, priviți cum luptătoarea neobosită Roxana Iordache, fostă jurnalistă la ROMÂNIA LIBERĂ, fostă jurnalistă la ZIUA, absolventă a Facultății de Litere a Universității București, pioasă de n-ai loc de dânsa la bătut mătănii virtuale, n-are nici o problemă să declare că pentru ea Ceaușescu Marian ar fi o opțiune de vot:
„Pe Marian l-aș vota cu drag, numai că el știe că valoarea actelor lui dure, atât de sincere și directe, se păstrează numai atâta vreme cât rămâne independent și dezinteresat personal de altceva decât să facă dreptate pentru cei care și-au dat viața pentru libertatea noastră și să spună adevărul deschis, cu orice risc. Go, Ceaușescu!”(Roxana Iordache, FACEBOOK, 30 august 2019)
Căci dânsa e o evlavioasă ce n-a pomenit Universul:
„La deschiderea reuniunii internaționale a tinerilor ortodocsi de la Iași, în finalul ceremoniei, s-au aprins lanternele de la telefoane. Tinerii abia așteptau. Și să nu uităm cuvintele Părintelui Patriarh: NICI O LIBERTATE NU SE CÂȘTIGĂ FĂRĂ LUPTĂ. Ne vedem duminica seara, în Piața Victoriei. De peste 210 zile acolo se cânta la ora 21 «Deșteaptă-te, române», printre care (!!! -curat Facultate de Litere! n.n.) strofa penultimă: «Preoți cu crucea-n frunte/Căci oastea e creștină/Deviza-i libertatea/Și scopul ei prea sfânt». Pentru libertate ieșim în stradă la București. Libertatea de a-L mărturisi pe Hristos, Lumina Lumii, în țara noastră cu etnogeneză creștină. Libertatea de a trăi în cinste și dreptate. Spunea Părintele Patriarh că libertatea e în primul rând libertate interioară, adică iubire, adică tot ceea ce e contrar egoismului, cauza răului.” (1 septembrie 2017, Roxana Iordache, FACEBOOK)
Sună bine, zic... dar, de fapt, știți despre e e vorba, da? Despre nesfârșitele proteste din anul 2017 e vorba, aflate în trena lui „Noaptea ca hoții”... Dincolo de sentimentele calde ale Roxanei, realitatea spune că la începutul lui septembrie 2017 pioasa adunare invocată de dânsa striga din rărunchi: „PSD-Ciuma roșie”... „Guvern de hoți și mafioți”... „România cere: fără grațiere!”...„HOȚII! HOȚII!”... „La pușcărie, cu Dragnea la pușcărie!" Câtă iubire!
Să mai vedem și un alt „smerit”, Vlad Alexandrescu, fost ministru al Culturii și membru al Fundației Creștin Democrate care e așa doar până când orientarea politică îi motivează următorul discurs împotriva inițiativei Coaliției pentru Familie:
„Ca vicepreşedinte al formaţiunii şi senator USR, îndemn pe toţi cei care mă ascultă acum să boicoteze acest referendum (despre referendumul pentru redefinirea familiei în Constituție este vorba, n.n.), pentru că dacă nu se atinge o prezenţă de 30%, referendumul nu va fi validat şi nu va avea consecinţe de nici un fel din câte am văzut în ultimele zile, declaraţiile unor înalţi ierarhi ai BOR dovedesc că Biserica nu înţelege încă un lucru foarte limpede şi anume că religia nu are ce căuta în politică”. (Vlad Alexandrescu, RFI, 18 septembrie 2018)”.
Ca să nu mai vorbesc despre teologul Mihail Neamțu, sensibilitatea întruchipată, cel care în interviurile pentru revistele creștine descrie atât de plastic „capitalismul ortodox la scară umană” :
„Cred că Ortodoxia poate susține o politică pentru oameni («la firul ierbii»), un capitalism la scară umană, o valorizare a muncii și a virtuților antreprenoriale, o economie de piață care înmulțește și nu risipește talanții națiunii, o etică în afaceri care să convertească inima lui Zaheu-vameșul, o atitudine respectuoasă față de minoritățile etnice și religioase, o viziune universalistă despre relația națiune-confesiune. Scăpați de jugul turcesc, de reflexele autoritarist-etniciste ale perioadei interbelice și de marea pacoste comunistă, poate avem șansa unei noi construcții.”
Sensibil, nimic de zis... În schimb, bunătatea asta de teolog, n-a avut nici o problemă să dea ture în jurul reședinței din Zambaccian, purtând la gât un fular din care picura suc de roșii, în seara tentativei de sinucidere a unui premier al României, alături de alte fiare la fel de simțitoare și la fel de evoluate din punct de vedere intelectual.
Toți fariseii ăștia, cu mutrele lor pioase și cu discursul lor dulceag, au un succes neașteptat la segmentul de populație format din debusolați, ezitanți, consumatori de clișee și dornici de a gândi prin reprezentanți, care își închipuie că băieții și fetele astea sunt niște blânzi și niște cucernici, pe care-i pot urma ca pe niște apostoli.
Când, de fapt, nu-ți trebuie lupă ca să vezi cum în discursul lor dracul și-a vârât coada împăroșată, iar dacă te uiți mai atent îi remarci și copitele, ba chiar și coarnele îmbârligate.
..........................................................................................
„Lupta pentru libertate interioară e cea mai grea, fiindcă e lupta cu noi înșine, ca să triumfe voința de a face binele dorit, în detrimentul facerii de rău(...). Libertatea e iubire.”
Citatul este din spusele Patriarhului Daniel și apare pe pagina Roxanei Iordache.
Poate se ocupă cineva să le explice și protagoniștilor acestui text, inclusiv Roxanei, despre ce este vorba în citatul de mai sus.
2 septembrie 2019
Comentarii