BIZONUL CU COARNE DE PLASTILINĂ



Am văzut în urmă cu mulți ani „Binecuvântați animalele și copiii”, acel film făcut de Stanley Kramer după romanul lui Glendon Swarthout. Nu mai țin minte prea multe din film. Doar că o turmă de bizoni, care nu mai știau ce-i libertatea, se ofereau unui măcel de neînchipuit, pus la cale de niște vânători nu inteligenți și agili ci, dimpotrivă, leneși și cruzi, care își luau vânatul „de-a gata” dintr-o rezervație despre care bizonii credeau că-i „teritoriul lor” și nu „abatorul lor”, cum era de fapt. Cu simțul pericolului atrofiat, bovinele splendide erau omorâte una câte una, până când un grup de copii care asistă înspăimântați la măcel, sparg „țarcul” care le ținea ca prizoniere inocente, spre a le elibera în câmpia nesfârșită și eternă. Însă, stupoare... bizonii nu vor să iasă din țarc. Șovăielnici și amnezici, uriașii ținuți în anticamera abatorului nu mai știau ce-i libertatea și la ce le-ar trebui așa ceva.

Mi-am amintit astăzi de povestea bizonilor pentru că eu așa văd acum România. Ținută în țarc, dându-i-se iluzia protecției, dar obligată de orizontul împrejmuirii la aspirații mărunte, aptere, ridicole și din când în când împușcată pe îndelete, pentru distracția și hrana celorlalți. Dacă-i deschizi porțile, nici prin cap nu-i trece să iasă din țarc.

Umilirea României nu e o poveste, ci e ceva care se întâmplă programat, cu metodă, jumătate din interior și jumătate din exterior. Căci nimic nu ne iese. Din vizita unui președinte, inept și amator de șepcuțe, în fief-ul LICURICIULUI SUPRAPONDERAL au rezultat niște concluzii cam așa:

Întrebare: „Domnule Președinte, în urmă cu doi ani, ați declarat că includerea României în programul Visa Waiver reprezintă un subiect care ar trebui să fie discutat. Veți discuta despre această chestiune?”

Donald Trump: „Am acordat foarte multă atenție acestui subiect. Au existat multe discuții pe acest subiect deja. Au existat discuții între cele două părți și vom continua această discuție în întâlnirea foarte importantă care urmează acesteia. Vă place ideea? Pare că vă place ideea, nu este așa, ideea de renunțare la vize? În regulă. Este o chestiune la care ne gândim.”

Întrebare: „O întrebare adresată domnului Președinte Iohannis – veți discuta despre lupta împotriva corupției din România cu Președintele Trump? Veți discuta această chestiune?

Klaus Iohannis: Să sperăm că da, fiindcă am înregistrat rezultate bune. Și îmi doresc să împărtășesc aceste rezultate cu Președintele Trump.”

Întrebare: „Domnule Președinte Trump, veți discuta cu omologul dumneavoastră român despre lupta împotriva corupției?”

Donald Trump: „Cu siguranță o vom face.”

Întrebare (și reporterul român părea din ce în ce mai disperat, n.n.) : „Data trecută l-ați felicitat pe Președintele Iohannis...”

Donald Trump: „Consider că acest om poate rezolva problema corupției în România și a făcut eforturi mari, din ce am auzit. Nu am fost recent acolo, însă a făcut eforturi mari. Și consider că el este omul care poate rezolva problema corupției. Sunt mai multe țări minunate, ca România, care, din păcate, au probleme mari cu corupția, însă am auzit că ați înregistrat progrese remarcabile.

Klaus Iohannis: „Am avut rezultate bune, într-adevăr, domnule Președinte.” (pe pagina ADMINISTRAȚIEI PREZIDENȚIALE, 20 august 2019)

Atât a fost. Bine, în afară de faptul că Werner Klaus a dat și cămașa de pe România pentru o șepcuță, cu care doarme acum sub pernă, ca să nu i-o fure rușii.

Pentru rigoare, însă, ar fi de spus că între timp problema vizelor pare că se rezolvă până în decembrie 2019. Numai că nu pentru ROMÂNI, ci pentru POLONEZI! Răspunsul președintelui Trump pentru aceștia la întrebarea despre includerea Poloniei în programul Visa Waiver (știți, prieteni, polonezii sunt ăia cu probleme mari la capitolul „stat de drept”, potrivit lu' mama Europa... mai mari ca-n România, se zice) a fost acesta:

„Foarte curând, da! Se califică. Am lucrat împreună foarte mult. (...) Cred că în următoarele două luni putem face asta. Știu că Polonia și-a dorit acest lucru. (...) Dar puteți să le spuneți oamenilor din Polonia și polonezilor din SUA că președintele Trump a rezolvat-o și nimeni n-a putut pentru o lungă perioadă de timp, după cum știți!”( potrivit DIGI 24.ro, 24 septembrie 2019)

Pe lângă șepcuța nostimă, albă, cu ceva scris pe calotă, România a mai obținut, mai târziu, pe 25 septembrie 2019 și o poză prezentând, de la stânga la dreapta, următoarele: două cravate albastre, râzând cu gura până la urechi, o femeie superbă într-o ținută sobră și elegantă iar în colțul din dreapta , jos, niște pantofi roz-acadea mai tulburători decât pantofii în carouri albastre ai lui Dan Barna. Satisfăcător, zic...

Werner-OMUL DE TINICHEA a avut numai acest tip de „succesuri” fulminante în afara granițelor pe durata primului mandat, deși politica externă este una dintre principalele sale atribuții constituționale. Dar bizonul cel amorțit din țarcul european nu se-mpiedică în asemenea amănunte și vrea să-l aleagă tot pe el, pentru următorii cinci ani, ca să obțină încă o șapcă și înc-o bătaie ușoară pe spate, care-l costă circa două-trei miliarde de dolari băgați în parteneriate strategice!!!

În acest fel, România își asigură partea ei de îngrăditură, de închisoare și de liniște între două partide de vânătoare; iar pentru liniștea aceasta în care i se permite să rumege paiele mucede și puține pe care i le aruncă peste gard stăpânii domeniului, se bucură că nu trebuie să dea în schimb decât pielea ei pe băț și trofeul reprezentat de capul său hirsut, cu coarnele intacte, căci nu mai știe demult la ce i-ar fi putut folosi cele două excrescențe arcuite de pe falnicul os frontal!

27 septembrie 2019

Comentarii

Postări populare