O BOALĂ DE MAI*: INTOLERANȚA ACUTĂ LA MITINGURI DE STÂNGA (* MAI, n. pop.- la om și la animale: ficat)
Pe când dincolo, la „intelectuali” și la „europeni”, alta e rețeta, dragă! Numai OAMENI CU ȘOBOLANI la mitingurile USR (apropo, „omul cu șobolani” o fi fost chiar ăla consacrat, sau l-au înlocuit în ultimul moment, pentru că și-a „scăpat” vocea în câteva falsete meseriașe, care m-au tulburat profund... mă rog, poate că era emoționat din punct de vedere doctrinar) iar la mitingurile blândului PNL numai gulere albe, îmbrăcând gâturi selecte, din care izbucnește strigătura elevată „M**E PSD!”, plus urări de „LA PUȘCĂRIE ” și îndemnuri de „CU PARUL PE EI, PE UNDE-I PRINDEȚI !”
Alea, da! mitinguri... corecte, elegante, mignone, frecventabile, europene...
Uite, chiar și doamna Melania Cincea, de la REVISTA 22, a observat ce derizorii sunt mitingurile astea de zeci de mii de oameni :
„Prin mitingul de la Iaşi, care s-a vrut o revanşă la umilirea din 20 aprilie, Liviu Dragnea şi PSD au obţinut exact efectul contrar. Am văzut un lider care pierde controlul şi un partid în derivă care, pentru ieşiri în public, au nevoie să fie apăraţi de sute de jandarmi, aduşi şi din ţară, pentru că cei locali nu erau suficienţi, am văzut garduri de protecţie, asta în timp ce, la Sibiu, liderii Uniunii Europene au făcut baie de mulţime, fiind primiţi în aplauzele şi ovaţiile a sute de oameni.”
Ia te uită... păi, cum ne explicăm noi, oare, că la Iași erau niște turbulenți și niște tulburați agresivi iar la Sibiu erau doar gladiole și mimoze? Nu cumva e vorba de faptul că adversarii social-democrației sunt niște agitați cu HUOOOO! în arsenal și cu M**E PSD pe buze, care mâzgălesc cu bulion Ministerul Justiției, scriu măscări pe gardul lui Florin Iordache și aruncă cu hârtie igienică în doamna Dăncilă, în timp ce simpatizanții social-democrației sunt niște cetățeni civilizați care nu-i deranjează pe ceilalți când fac „băițe de mulțime” și bezele electorale? Că bani de hârtie igienică ar avea și aceia, zic, numai că ei preferă „lovitura cu ștampila” !
Dar să o vedeți pe Violeta Cincu ,de la REPUBLICA.ro, pe 9 mai 2019, ce scârbită e de mitingurile cu zeci de mii de simpatizanți. Iată:
„MOLDOVA ROȘIE este azi doar un vis molatec al pesediștilor de altădată. Niciodată, în nicio campanie electorală, PSD nu a produs un eșec de public mai mare decât cel de joi de la Iași. Aduși cu arcanul, oamenii au asistat imobili și obosiți la discursul liderului. Doar în primele două, trei rânduri din fața scenei, oameni au mai aplaudat.
La 20 de minute după ultimul cuvânt, jumătate din Piața Unirii era goală. Simpatizanții PSD au fugit practic din Piața Unirii imediat ce țarcul în care au fost aduși a fost redeschis.”
Din moment ce doamna e supărată că oamenii au plecat la 20 de minute de la „ultimul cuvânt”, bănuiesc că, în concepția ei, aceștia ar fi trebuit să OCUPE PIAȚA , în dulcea tradiție # rezistentă, așa cum a văzut dânsa prin alte locuri. Și tot aceeași doamnă, în aceeași distinsă gazetă, ne descrie în cel mai pitoresc mod posibil, activitatea unei vidanje înaintea sosirii „poporului” PSD.
„Piața Unirii a fost spălată de ploaie. Dar canalizările au refulat și un miros greu, de hazna a umplut Piața Unirii. O vidanjă a fost adusă urgent în ajunul marelui miting, pentru a desfunda canalele, chiar în timp de se amplasa scena pe care urmează să urce liderii PSD.”
Și? Ce-ai vrut să ne transmiți, Violeta, cu acest text excesiv de elevat? Opinia mea este că vidanja a greșit traseul și destinația. Locul acțiunii ar fi trebuit să fie la niște zeci de metri mai încolo, căci de-acolo venea „mirosul greu, de hazna”, pe care dacă vă străduiți puțin, cetățeni, o să-l sesizați în fotografia cu care ilustrez textul. Ei, hai, nu vă rușinați: MAGNA NEWS.ro numește ceea ce vedeți în poză SOCIETATEA CIVILĂ DIN IAȘI și nu uită să ne anunțe, pentru a ridica ștacheta, că printre protestatari s-a aflat și actorul Marius Manole... actorii... ființe sensibile, știți...
11 mai 2019
Comentarii