PREȘEDINTELE ALTEI ROMÂNII

În momentul de față sunt convinsă că nimeni nu-l mai consiliază pe Klaus, toate acțiunile și declarațiile lui din ultima vreme dovedind o confuzie interioară profundă, chestiune pe care Mircea Badea ar numi-o, inspirat, „noaptea minții”.

Debutul acestui delir a fost însă acum doi ani, imediat după instalarea noului guvern PSD-ALDE, condus de Grindeanu Sorin : un desant nevrotic și aproape ilegal al președintelui la sediul guvernului, pe 18 ianuarie 2017, urmat de laude aproape deșănțate la adresa acestuia, la finalul întâlnirii : „…daţi-mi voie să vă spun că sunt foarte mulţumit de felul în care vă faceţi datoria şi pentru mine este o onoare să fiu aici împreună cu dumneavoastră…” . Apoi, o atitudine calm-călduță cu privire la noul guvern, tot pe 18 ianuarie, la întâlnirea cu șefii misiunilor diplomatice acreditați la București : „ …Noul an găseşte România cu un nou Parlament şi un nou Guvern, în urma alegerilor din 11 decembrie 2016. Acestea, alegerile, s-au desfăşurat în cele mai bune condiţii din punct de vedere democratic şi al organizării lor. Este totodată pozitiv faptul că niciun partid extremist, xenofob sau eurofob nu a intrat în legislativ, ceea ce arată elocvent maturitatea societăţii româneşti…”, urmată, pe 20 ianuarie, de o plesnitură monumentală pe Facebook : „… proiectele de Ordonanțe de Urgență privind grațierea și modificarea Codurilor penale sunt neavenite, inacceptabile şi par a fi făcute cu dedicație, o spun cele mai autorizate voci din Justiție…” și de o „ a doua descălecare” în Piața Universității, pe melodia : „… O gaşcă de oameni politici cu probleme penale vrea să schimbe legislaţia din România, vrea să slăbească statul de drept. Or, aşa ceva nu se poate admite! Este inadmisibil să se schimbe legislaţia şi zeci, sute de politicieni certaţi cu legea să se găsească cu dosarele curate şi să continue fărădelegile. Românii, pe bună dreptate, sunt indignaţi…” .

Și din 2017 până astăzi sindromul „Klaus” s-a tot agravat.

O astfel de echilibristică periculoasă, un astfel de balans declarativ, sugerează o rătăcire intelectuală profundă, și un efort nebunesc de a rupe toate punțile de înțelegere cu cealaltă Românie, al cărei președinte dânsul nu dorește să fie.

Președintele nostru lucrează numai cu mulțimi și generalizări : nu un ministru e rău, ci guvernul e o gașcă, lucrând „golănește” … nu el, Klaus, e indignat, ci toți românii sunt cuprinși de indignare și revoltă, se-nțelege … nu un parlamentar are probleme, ci întreg grupul parlamentar de la putere e „penal”… El nu face asta intenționat, ci pentru este incapabil să aprecieze individual… dacă ar putea să evalueze individual, atunci ar putea să și grațieze individual… or, acest tip de compasiune îi este total străin…

Boala de care suferă Klaus este, într-adevăr, indiferența… cu excepția propriilor interese, nu există nici o altă temă care să trezească un fior cât de mic în această stâncă de mediocritate, ignoranță și complexe cronicizate. Dar spre deosebire de Băsescu Traian, care era o fiară mai atentă la nuanțe, spre deosebire de el, spun, actualul președinte al României e dispus să meargă până la capăt, fără să-l intereseze costurile și fără să dea nici doi bani pe movila uriașă de victime colaterale.

30 martie 2019