RĂZBOIUL SFÂRȘITULUI LUMII

E adevărat, titlul îi APARȚINE lui Mario Vargas Llosa, dar i-am cerut respectuos permisiunea să-l împrumut pentru postarea mea, deoarece nu am găsit nici un grup de cuvinte care să denumească atât de exact ceea ce ni se întâmplă.

Războiul sfârșitului UNEI LUMI… asaltul se desfășoară într-un spațiu virtual, dar încrâncenarea uneia dintre părți este atât de vădită împotriva celeilalte de parcă s-ar afla în tranșee, iar combatanții îndârjiți târâie după ei, înglodați în noroaiele unei istorii pe care doresc s-o cucerească definitiv, afetul unui tun defect, bubuind atât de la întâmplare încât le nimerește mereu ori părinții, ori bunicii . Numai bunici și părinți risipiți pe câmpul de luptă… numai basmale strânse sub bărbie, numai pulovere împletite în casă, înroșite de pete care se întind sub ochii noștri, numai ciorapi ”patenți ” pe care sângele s-a închegat deja, numai ochelari cu sticlele sparte, atârnând caraghios pe marginea șanțului, numai cojocele cu pete stacojii în dreptul inimii…

Sau poate tinerii frumoși și liberi de pe FB nu au și nici nu au avut părinți și bunici, modalitatea lor de a veni pe lume fiind ”IMACULATA CONCEPȚIE”, așa cum s-a mai întâmplat demult, în istorie, o dată… Numai că din această modernă IMACULATĂ CONCEPȚIE, extinsă și specială, ca o confiscare marca Bogdan Camelia, au rezultat batalioane de soldați fără trecut, cu creiere ieșite, ca puii de aprozar, din incubatoare, și apoi crescute în ”baterii”, fără să accepte măcar că dincolo de pereții ”bateriilor” mai este o lume, care are, cel puțin potrivit regulilor simetriei, un drept legitim la viață, similar cu al lor…

Stridenți, grobieni, fascistoizi, inumani… N-au citit REPETABILA POVARĂ , pentru că-l urăsc pe ”comunistul ” de Adrian Păunescu … așa că nu știu ce anume este definitiv și fără cruțare REPETABIL într-o lume care se arată ”de-o vecie mereu zguduită de plâns”. Dacă ar fi citit, dacă ar citi, ar fi asemenea lui Aureliano Babilonia, ultimul Buendia din veacul său de singurătate, cel descifrând în camera întunecată, ca și cum ar fi în plină lumină, manuscrisele propriei sale istorii, deslușindu-și nu numai trecutul , ci și prezentul ”de parcă s-ar fi privit într-o oglindă de cuvinte” dar și viitorul , care nu-i mai lasă șansa de a putea să-l modifice…

23 februarie 2019

Comentarii

Marian Ciobanu a spus…
De la Incubator totusi astia nu vin. Societatea polarizeaza sau decanteaza dupa criterii care probabil ca pot fi stabilite. Periodic semne distinctive ii fac foarte vizibili. Acum 75 de ani ar fi purtat camasa verde cu centura, acum 100 de ani, scufia lui Korceaghin.
Mie mi-e mai teama de aia care nu sunt vizibili, pe care ii banuim doar. Astia vocali si vizibili au si ei pe undeva o mama, o bunica, niste parinti amariti care au nevoie de medicamente...Ma gindesc cum as reactiona daca fiul meu ar fi unul din ei. Sa incerc sa-l conving, sa-i povestesc?...Nici pomeneala, cred ca m-as resemna. Si mi-ar fi mila de el.

Postări populare