ORGANIZAREA URII CU MIJLOACE INTELECTUALE

MOTTO: “A organiza ura cu mijloace intelectuale, a o controla și a o canaliza după voie, iată care a fost noutatea epocii noastre. Iar organizarea urii – în vederea crimei – cu mijloace intelectuale, se numește ideologie” ( Gabriel Liiceanu, „Apel către lichele”, 1992)
...................................................................................................

Au trecut de atunci aproape 25 de ani… Vedeți, prieteni, pe undeva , prin societatea noastră democratică, la 24 de ani de la acest text care a făcut carieră, organizarea urii, cu mijloace intelectuale , plus controlul și canalizarea ei , în beneficiul unui grup ?

Dacă nu reușiți un răspuns rapid, vă spun eu unde le puteți vedea, în fiecare săptămână, stimulate de evenimentele cotidiene : în REVISTA 22. Dar încremenirea în proiect , definită ca prostie și asociată strict ideologiei „comuniste”( „Prostia, în sens major și grav, este rămânerea necritică a proiectului propriu” –Gabriel Liiceanu, n.n.) ?… Știți unde o puteți urmări pe „încremenire” în întreaga ei splendoare? Ei bine, tot în REVISTA 22 , în fiecare săptămână.

Cu amendamentul că băieții ăștia nu sunt pur și simplu „ÎNCREMENIȚI ÎN PROIECT” , ci „ ÎMPĂIAȚI ÎN PROIECT” . Adică, pe sub blana lor roasă de molii , lăsând vederii petice de piele vânătă și tăbăcită, nu găsești, oricât ai scormoni, impulsuri ale inimii și fluturi în stomac, ci doar talaș și zdrențe, prin care transpare scheletul hidos al monstrului .

La ce folosește o societate civilă alcătuită din indivizi care dansează PINGUINUL în cerc, sudați unii cu alții, și făcându-și, așa legați între ei, reverențe, fără a fi de fel preocupați de ridicarea spirituală a populației din care provin?

În timp ce pe sub porțile ferecate ale pușcăriilor ies flăcări, REVISTA 22 și tata GDS organizează dezbateri sterile, ca să nu spun idioate, despre cum trebuie interzisă activitatea intelectuală din interiorul penitenciarelor, pentru ca nu cumva, prin scris, deținutul să-și atenueze o parte a suferinței pe care o implică pedeapsa. Nici o dezbatere însă, despre hotărârea unui judecător abrutizat care vrea să aducă în sala de judecată copii de câțiva ani, pentru audieri, iar vehiculul cu care vor fi transportați să fie, pentru orice eventualitate, DUBA…

Plagiatul, pericolul perpetuu al comunismului, pândind după colț, și scriitorii din pușcării…un chewing- gum mestecat în echipă, din gură-n gură, și nici un pic de subtilitate în abordarea acelorași subiecte, ci doar încăpățânarea ternă de a le urmări mereu și mereu …

Nu faptul că băieții și fetele astea sunt așa este șocant pentru mine, nu mersul lor malformat, tot timpul în cerc, fără nici o evoluție în ultimul sfert de veac, mă intrigă , ci realitatea deprimantă că nu s-a născut, în anii imposturii lor flagrante, O SOCIETATE CIVILĂ PARALELĂ, dominată nu de ură, ci de bunătate și de generozitate, echilibrând mersul pe sârmă al unei întregi Românii.

Că nu există un pansament pe rănile deschise ale acestei Românii, vietate blajină , arsă cu fierul roșu și dusă la târg , pentru vânzare…Asta în timp ce naționalismul sau patriotismul firav care-i mai curge prin vene este folosit, fără scrupule, de partidulețe cu chipul lui Vlad Țepeș la butonieră și cu un discurs atât de infantil , încât n-ar putea lua nici testul de verificare pentru gimnaziu.

14 februarie 2017