VALEA PLÂNGERII PENALE



O fi bun și eficient PREVOMIT KIDS, ăla de-i fac reclamă la televizor toată ziua-bună-ziua? Întreb, deci: ar putea acadeaua asta să oprească senzația de greață ȘI LA MODUL EXTINS, adică și dacă stau pe loc, nu numai dacă sunt în mișcare? Că eu, când ascult ce debitează „Ludovic-către-popor” de obicei stau , nu mă mișc, ca să nu pierd cumva vreo frază... Și-am simțit nevoia să-mi iau o ladă de acadele PREVOMIT KIDS astăzi când, plin de mândrie, Orban Ludovic a explicat publicului larg că dânsul e un SPECIALIST în lamentouri penale împotriva premierilor de stânga ai României, deci acțiunea împotriva doamnei Dăncilă n-a fost un accident și-o gafă, ci un capitol glorios din VALEA PLÂNGERII PENALE !!! Iată ce frumos descrie dânsul fructuoasa lui activitate de delator sadea :

„Vă mai spun un lucru, că mulți se întrebau de ce m-am apucat să fac plângere penală împotriva premierului. Nu este prima oară, împreună cu Mona Muscă am depus plângere penală împotriva lui Adrian Năstase, în perioada când Adrian Năstase era prim–ministru, nu după ce a căzut Adrian Năstase. În perioada când Adrian Năstase era prim-ministru PSD și era la apogeul puterii, împreună cu Mona Muscă am depus o sesizare privitoare la casa din Zambaccian a domnului Năstase care, ulterior s-a transformat într-un dosar și până la urmă domnul Năstase a și fost condamnat.”( declarație publică, Ludovic Orban, 3 iulie, 2018)
.............................................................................................
Să zăbovim puțin ... aparent, Ludovic Orban ne spune că, însetat de dreptate cum îl știm, dânsul a făcut o plângere legitimă, deoarece, iată, în acel dosar Adrian Năstase a și fost condamnat ...Oare știe Ludovic ce-a reclamat el și pentru ce-a fost condamnat fostul premier al României ? Eu cred că habar n-are... cred că nu știe nici măcar ce conținea plângerea pe care și-a pus semnătura...

DOSARUL ZAMBACCIAN, despre care domnul cu mandolina nu știe nimic, e o împletitură rococo , din toate firele posibile, de toate culorile: mită în termopane de 400 000 de euro ( adică de 4000 euro/mp , dacă poate cineva să creadă) ... 120 de cabine de duș, veceuri, chiuvete și bideuri, toate pentru cele 3 apartamente din Zambaccian ( dacă poate cineva să creadă) ... casa din Christian Tell care i-a aparținut lui Paul Opriș, nu i-ar fi aparținut de fapt acestuia , ci tot familiei Năstase, argumentându-se în motivația sentinței: „Simplul fapt ( !!!) că există un act autentic de vânzare-cumpărare, ca şi împrejurarea că după moartea lui Paul Opriş imobilul a intrat în masa succesorală şi a fost stăpânit de către moştenitorii acestuia, nu sunt suficiente pentru a proba adevărata stare de fapt” ( dacă poate cineva să creadă !!!)... fostul premier i-ar fi DAT o mită de 125 000 de dolari consulului Păun , reprezentant al României în China însă banii, deși Adrian Năstase n-a recunoscut niciodată că i-ar fi aparținut - o parte dintre ei fiind tipăriți ulterior datei la care declară consulul că i-ar fi fost înmânați - i-au fost „înapoiați” cam cu forța, de către onorata instanță, onoratului inculpat ( dacă poate cineva să creadă )... doamna Jianu i-ar fi dat aceluiași inculpat o mită totală de vreun milion de euro(!!!) , ca să fie menținută într-o funcție de conducere care se pierdea oricum la schimbarea puterii , de parcă ar fi fost numită pe viață și pe următoarele două-trei reîncarnări ( dacă poate cineva să creadă !!!)... un șantaj , adică una dintre cele mai simplu de dovedit dintre infracțiuni, căci e suficient ca domnul consul Păun să se prefacă, suficient cât să se-audă și-n tehnica audio cu care este garnisit, că se teme groaznic de Adrian Năstase care-l acuza de minciună ( dacă poate cineva să creadă !!!)... mai sunt și altele, că așa se întâmplă când nu găsești nimic... pui acolo, la grămadă... să fie masa bogată!

În timp ce plângerea lui Orban, referitoare la cum a fost dobândit terenul din Zambaccian, n-a produs niciodată consecințe...

„Am mai depus o sesizare la Parchetul de pe lângă Inalta Curte de Casație și Justiție tot împotriva unui președinte PSD care deținea funcția de prim-ministru, și aici mă refer la Victor Ponta. Am depus o sesizare pentru fals și uz de fals în declarația de avere, în perioada campaniei electorale pentru că am constatat că în declarația de avere nu erau trecute toate casele pe care le avea.” ( declarație Ludovic Orban, 3 iulie, 2018)

Nici aceasta nu a produs nici un fel de consecințe.
....................................................................................................
I-a fost cuiva milă, oare, de domnul Ludovic Orban pe când urca și cobora el treptele DNA-ului , abătut și cu umerii căzuți? Acum, când mă gândesc la asta, îmi vine în minte că avea mătușa mea o expresie care s-ar potrivi: „...Ți-e milă de dracu', dragă... că lu' dracuʹ îi pui tu prișnițe pe umărul împăroșat ! ”

4 iulie 2018

Comentarii

Postări populare