MIC ESEU DESPRE MANIPULARE ȘI URĂ
....................................................................................................
De câte ori trebuie un cetățean oarecare să molfăie între gingii, netulburat, același scenariu pentru a-și da seama, în sfârșit, că e ceva în neregulă cu gustul ăla mereu la fel de rânced?
Mai întâi a fost „criminalul ” de Ion Iliescu... apoi a fost „arogantul și coruptul” de Adrian Năstase... apoi a fost „prostănacul” de Mircea Geoană... apoi a fost „mincinosul și ticălosul” de Victor Ponta ( bine, aici n-aș insista, că timpul ne-a arătat cam ce fel de fes poartă dânsul, dar, la vremea când îl cocoșau micuții sub puzderie de PUIE MONTA aplicați pe scăfârlie, nu aveam încă o privire de ansamblu asupra personajului)... acum este „hoțul și penalul de Liviu Dragnea” . Fiecare a avut, la rândul lui, rolul categoric, de necontestat, de INAMIC PUBLIC NR. 1... dar ce îi leagă? Aparent, nimic. Educația , pasiunile , cultura, discursul...toate sunt net diferite la acești oameni ... și-atunci, care e, totuși, trăsătura lor comună, cea pentru care au fost cei mai detestați oameni din România, huliți și călcați în picioare, tăvăliți prin praf ca niște șnițele vieneze prin pesmet, dați prin mașina de tocat cu sită mică, urâți ca o mie de Hitleri și de Stalini la un loc ? Păi, faptul că au fost președinții unui partid, întâmplător ai celui mai mare partid din România .
Presa n-a contenit să ni-i prezinte pe toți ca pe niște nenorociți, minimalizând orice virtute a lor și lăbărțând în editoriale nesfârșite orice defect...
Așa s-a întâmplat. Convingerea mea este că acesta a fost rezultatul unui handicap major, înnăbușit, al presei care înainte de 1990 nu putea să se atingă de falnicii conducători nici cu buricelul degetului mic iar apoi a simțit nevoia să-și ia revanșa și să lovească cu palma desfăcută - nu contează cum! N-ar fi nici o problemă, presa trebuie să fie critică... dar trebuie să fie critică în așa fel încât rezultatul intransigenței sale să aibă un rol benefic pentru societate. Dacă rezultatul intransigenței este însă această isterie generalizată, acestă ură bolnavă, căreia nimic , nici o urmă de rațiune, nu poate să-i stea în cale și care a sporit de la an la an, situându-se cu germenii infecției în 1990, dar având parte de o frumoasă coacere a furunculului din 2004 încoace, de arată acum ca o gogoașă stând gata să pocnească, lustruită și rozaliu-gălbioară în vârf, de mai mare dragul! dacă DOAR acesta este rezultatul, pentru că de îndreptat , nu s-a îndreptat nimic printr-o metodă atât de brutală, atunci calea e profund greșită!
Dar dincolo de erorile presei, totuși : cum arată un cetățean cu o gândire atât de rudimentară încât să poată accepta că TOATE RELELE ROMÂNIEI provin de la un SINGUR OM și că, dacă acela va merge la pușcărie el va mai avea și alte beneficii în afara satisfacției joase, mizere, a celui care se bucură de necazul altuia ?
Trăim în atmosfera asta insuportabilă, în care până și aerul expirat se aprinde ca gazul metan, și arde totul în jur , lăsând un deșert atomic acolo unde până mai ieri erau alți oameni, de niște ani buni .
Și iată că încă nu am pierit ca popor . Căci ura e singura fiară care se hrănește și se îngrașă devorându-se pe ea însăși.
8 octombrie 2018
Comentarii