1 MAI MUNCITORESC LA „LOFT” MAMAIA



V-am mai spus-o pe asta de mai jos? Ei, las' că v-o mai zic o dată... că nu s-a schimbat nimic de anul trecut până astăzi...

1 Mai muncitoresc… am văzut că lumea bună, deși a muncit mai așa și-așa, a pus deoparte, totuși, fonduri ca să sărbătorească opulent, cu mici și bere, pe lângă lizierele de păduri… în schimb cei care au muncit cu toate puterile lor și cu dedicație , n-au prea avut de ales, și au serbat la Mamaia , cu șampanie de circa 13 000 de euroi sticla. Cu foiță de aur, cu tot. Și, pentru că era dedicată truditorilor autentici, măreața sticlă de șampanie a fost adusă cu roaba. Cum proletarii adevărați, adunați la Mamaia, nu și-au putut permite un mic și-o bere, ci au fost nevoiți să strângă cureaua și au ajuns să împartă o singură sticlă de șampanie de numai 6 litri la tot poporul din club prin „Sindicatul harnicilor miliardari”, nici petrecerea lor nu pot să spun că a fost chiar așa de reușită.

Păi, să vă informez : în primul rând, ca să intre la LOFT au stat la o coadă care, dacă-ar fi fost un pic mai copți și nu născuți după decembrie 89 , le-ar fi trezit nostalgii: aceeași lungime a cozii, aceeași organizare, același soare care bătea în cap participanții… noroc că se dădeau mai multe bilete decât capacitatea cortului, tot ca pe timpul odiosului comunism ( că am uitat să vă spun, era „la cort”, cum se făceau pe vremuri nunțile care nu prindeau „la local”). Înăuntru- lume multă, înghesuială, n-aveai loc să-ți aprinzi țigara cu o bancnotă de100 de dolari fără să afumi extensiile capilare ale vreunei blonde … nici să dansezi n-aveai cum, că nu s-au văzut sardele să danseze în conservă. Totuși, dacă în lateral nu puteai să te desfășori coregrafic cu partenera „tunată la maxim” în brațe, în schimb în sus era loc destul … așa că MÂNUȚELE SUS, MAI SUS! și CINE NU SARE , NU VREA SCHIMBARE ! N-au fost remarcați deviaționiști în mulțime, din câte am văzut toată lumea a sărit „politically correct ” .

Pe vremea „odiosului regim” care ne-a lăsat moștenire „ciuma roșie” – chestia aia extraordinar de periculoasă , recidivând ori de câte ori avem alegeri și prostul de popor nu știe să aleagă un GUVERNUL MEU cumsecade, de trebuie să iasă toți # INSISTENȚII ca să corecteze eroarea votului popular – circula o anecdotă : „ Că au scos carnea din salam , înțeleg… că au scos grăsimea din unt, e explicabil… că au scos cafeaua și au înlocuit-o cu năut, mai treacă-meargă…dar cum au scos , domnule, ZAHĂRUL din ZAHĂR ?” Cam așa m-am întrebat și eu privind și ciulind urechea la petrecerea celor mai necăjiți miliardari ai patriei: CUM AU SCOS , DOMNULE, MUZICA DIN MUZICĂ? Că dum-dum-dum și dum-dum-dum, intonat îndrăzneț , din diferite boxe, părea să fie cam tot fondul muzical…

Să nu-i invidiați, prieteni… oameni necăjiți, n-au putut mai mult… De exemplu, anul trecut Udrea Elena a venit cu niște pantaloni din doc alb, din clasa a patra, rupți de sus până jos… și, hai să acceptăm că ea era vai de capul ei , cu un picior în pușcărie, nu mai avea de unde, dar, dacă te uitai mai atent, toate fetele alea tinere aveau niște găuri în tricouri, de-ți venea să plângi…

De-aceea zic: în ce hal s-a degradat și proletariatul serios din România, distrus de politicile astea economice nemiloase, de dreapta, pe care guvernările de stânga nu mai prididesc să le corecteze! Adică să ajungi tu, divă recunoscută de publicația quality CAN-CAN , să nu mai găsești prin casă un tricou „stopat” și-o fustă mai lungă de 10 centimetri, pentru balul de 1 Mai de la LOFT! Așa ceva…

Comentarii

Postări populare