REPUBLICA PROCURORILOR DE ELITĂ




MOTTO: „Emanuela Pendiuc, fiica fostului primar Tudor Pendiuc, a cîştigat, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, procesul intentat statului român. Motive: „În 4 septembrie 2014 reclamantei i s-a prescris un medicament pentru a evita un avort spontan şi i s-a recomandat să ia medicamentul de două ori pe zi...La întoarcerea de la spital, doi poliţişti i-au arătat un mandat de aducere şi au condus-o la sediul DNA. În timpul interogării, aceasta i-a informat pe cei doi procurori care investigau cazul cu privire atît la starea ei medicală proastă, cît şi cu privire la tratamentul obligatoriu şi efectele sale adverse care includeau ameţeli şi senzaţii de leşin...Pe 6 noiembrie a fost dusă de poliţişti iarăşi la sediul DNA pentru a fi audiată ... A fost reţinută şi dusă în arest, acolo unde medicul centrului a refuzat să-i ofere tratamentul necesar pentru sarcină. De asemenea, autorităţile centrului de detenţie nu i-au oferit mîncare sau apă pînă a doua zi dimineaţa... Aceasta a fost deţinută într-o celulă de 5 metri pătraţi împreună cu alte trei persoane care erau fumătoare, deşi aceasta informase autorităţile că era nefumătoare şi că fumul de ţigară era dăunător pentru starea ei"( CURIERUL. ro, 16 februarie 2017) 

.....................................................................................

UN PROCUROR, să spunem PROCUROR X : „…domnule Popa, nu vreți să cooperați, eu știu că dumneavoastră nu aveți nici o vină, dar dacă continuați așa nu am ce să vă fac, știu că ați fost la momentul nepotrivit în locul nepotrivit. Am verificat și am văzut că nu ați beneficiat de pe urma acestei privatizări ….dar vă spun încă o dată că dacă continuați așa, o să aveți de suferit." (fără îndoială, deoarece omul nu a "cooperat", a avut de suferit – a fost aruncat în închisoare)

AL DOILEA PROCUROR, să spunem PROCUROR Y, în amintirile unei doamne care a stat destul în închisoare: "…mi-a propus (PROCURORUL Y,n.n.) să mă scoată basma curată dacă voi declara că i-am dat mită lui Adrian Năstase… trocul era simplu: dacă declaram că Năstase a primit mită de la mine , aş fi fost scoasă de sub urmărire şi găsită nevinovată." ( doamna nu a putut minţi, deoarece viaţa ei s-a întemeiat pe nişte principii… deoarece a decis să-şi păstreze demnitatea cu care a înzestrat-o Dumnezeu la naştere; i s-a dat suficient răgaz să se gândească la demnitate și principii în spatele ușii cu vizetă)

AL TREILEA PROCUROR, să zicem PROCUROR Z ,amintit în depoziţia unui inculpat în faţa Înaltei Curţi: „La DNA mi s-a spus că voi deveni erou național dacă voi face declarații împotriva lui Adrian Năstase pentru că este un om care a făcut mult rău."( omul nu a devenit erou naţional, a făcut închisoare ; din păcate pentru el, s-a născut, de asemenea, cu demnitate)

Despre AL PATRULEA PROCUROR , să zicem PROCUROR W un caz mult mai sensibil, mult mai tragic, mult mai dezbătut în spațiul public, un inculpat spune, după 15 ani de procese : "…În primă fază îmi solicita să scriu ceva anume. I-am zis că nu pot să scriu ce nu știu. Îmi cerea să scriu că ăla a făcut și a dres, că știam că firma e fantomă, că știam că e o înșelătorie… nu știam, de unde să știu?! … Se enerva, rupea foaia de câte ori nu voiam să zic ce voia el. Se tot ridica de pe scaun. Percepția mea despre un reprezentant al statului era că trebuie să fie un om liniștit, care să stea pe scaun și să mă asculte. Dar el nu era așa". ( acuzata a solicitat , pentru procurorul respectiv, un control psihiatric. Poate că era bine să se facă, pentru că, în 2002, PROCURORUL W s-a sinucis, într-o stare de agitaţie extremă, aruncându-se de pe terasă , în prezenţa mamei şi a mătușii sale, la o vârstă la care viața abia se deschide, exuberantă, pentru 
alții).

Despre al CINCELEA, al ȘASELEA ,al ȘAPTELEA PROCUROR, cei care au avut plăcerea de a-i cunoaște nemijlocit, au următoarele amintiri: că au stat în picioare până să intre la audieri și 7-8 ore, pe hol; că au fost ținuți nemâncați ore în șir, până li s-a făcut rău și-au leșinat ; că nu au fost lăsați să meargă la toaletă; că nu li s-au dat medicamentele obligatorii; că au fost anchetați în timpul nopții, lipsiți de somn, până când nu au mai știut de ei; că au fost amenințați cu arestarea nevestelor sau copiilor.

Majoritatea procurorilor de mai sus sunt procurori tineri. Șefii lor sunt oameni tineri. A fost necesară această infuzie de sânge proaspăt , ca să rupem odată cu trecutul legendat ca „sinistru" . Despărțirea de trecut s-a făcut brutal , cu predare-primire doar formală, nu și de fond.

Și atunci, întreb și eu: PE EI CINE I-A ÎNVĂȚAT ? De unde au "prins " ei metoda prin care obții mai repede o semnătură pe declarația contrafăcută , dacă nu lași inculpatul să meargă ore în șir la toaletă? Dacă nu-l lași să doarmă când îi cade capul pe masă? Dacă nu-i dai de mâncare, deși îți spune că suferă de diabet? Dacă-i pui sub acuzare copilul, nevasta, fratele, chiar dacă știi bine că nu au făcut nimic?

Doamna Nuland ne-a explicat, la un moment dat, plină de entuziasm, că există " un parteneriat" între statul nostru de drept și statul lor de drept, despre cum trebuie să anchetăm corect corupțiile de tot felul .Credea doamna Nuland că îi mai poate învăța ceva finețuri pe băieții și fetele de mai sus?

De-aia v-aș fi spus, doamnă Nuland… poate fi și invers, și parteneriatul ar putea viza și cam ce ar putea să învețe ai dumneavoastră de la ai noștri. Sau ai dumneavoastră, care n-au fost comuniști vreodată , cunosc - ce surpriză! – metodele astea și le aplică de mult?

P.S. Toți acești procurori au nume și fețe. Aș putea să le dau numele. Aș putea să le arăt fețele. Numai că asta s-a întâmplat peste tot, în așa-zisele „DOSARE GRELE"... și e FENOMEN, nu ACCIDENT... De aceea , ideea că sunt niște „cazuri punctuale" mi se pare o modalitate de ștergere a urmelor.



( 4 martie 2018) 



Comentarii

Postări populare