GÂLCEAVA LUMII CU „ÎNȚELEPȚII”

Luminița Arhire 2016-09-25 Revista 22 (la editorial Gabriel Liiceanu ”Nu mă mai mir de nimic” din 24 09 2016)

L-ați susținut, indecent și tenace, împotriva majorității populației României, pe Băsescu Traian până la capăt, adică ați încurajat un prădător rapace, castrat total de simț moral ; ați greșit lamentabil. Ați susținut bombardamentele americane asupra Belgradului, și, cu o față bosumflată si ipocrită, ați afirmat că "bombardamentele nu pot avea o precizie chirurgicală", justificând astfel „crima colaterală” și am așteptat să văd în faimoasa „Revista 22” o notiță despre faptul că Slobodan Milosevici a fost exonerat, ce-i drept, la 10 ani de la moartea sa controversată; deci, ați greșit lamentabil. Ați susținut obsesiile și fanteziile justițiare ale Monicăi Macovei, și astăzi justiția românească este o oală în fierbere peste care degeaba presează Raluca Prună capacul... DNA-ul, necontrolat de nimeni, devine un cancer cu metastaze, în timp ce Memorandum-ul adevăraților slujitori ai doamnei cu balanța și cu eșarfa pe ochi, este, de la un capăt la altul, un rechizitoriu al așa-zisei justiții macoviste; și iar ați greșit lamentabil. L-ați susținut pe Klaus Iohannis pentru Cotroceni, deși, dacă i-ați fi urmărit măcar cele două apariții televizate din campania electorală, ați fi observat cu siguranță uluitoarea încetineală intelectuală a candidatului dumneavoastră, aerul confuz-mofluz al acestuia precum și ideile lui puține dar fixe, ba chiar ați fi remarcat și semne clare ale „autismului mediu la adulți”, așa cum este el descris în literatura de specialitate; din nou, ați greșit lamentabil. Ați susținut CLOTILDNICUȘORUL ca variantă minunată pentru București, și astăzi, cei doi ultra-populiști își bat joc de votul cetățenilor, pentru că deja Bucureștiul este prea mic și prea neinteresant pentru ambițiile lor; și iar ați greșit lamentabil... După atâtea eșecuri, nu aveți de gând, totuși, să vă și opriți? GDS-ul s-a transformat, dintr-o organizație cu scopuri generoase, într-o gașcă retrogradă de cârcotași, care o așează pe prima pagină, la loc de cinste, pe Clotilde Armand, doar pentru afirmația mizerabilă referitoare la Ecaterina Andronescu. În Revista 22 se revarsă, cu generozitate, toate umorile, imposibil de ținut în frâu, ale dumneavoastră și ale colegilor dumneavoastră. Nu-l agreați pe domnul Ioan Aurel Pop ? Foarte bine. Dar ce relevanță are asta, venind de la un filozof „încremenit în proiect” care s-a înșelat, deja, de atâtea ori?

P.S. Nu mă interesează dacă cenzurați sau nu această postare. Bănuiesc că măcar o veți citi.

Luminița Arhire 2016-10-02 Revista 22 (la editorial Gabriel Liiceanu ”Scara fermecată a lui Traian Băsescu”- publicat în 2016-10-01)

Domnule Gabriel Liiceanu, textele, așa-zis politice, pe care le semnați, suferă de o maladie evidentă: lipsa dumneavoastră de informare. Cred că, de fapt, nici NU VREȚI să vă informați, pentru că asta v-ar contrazice convingerile și v-ar îmblânzi încrâncenarea, ceea ce vi se pare inacceptabil. E mult mai comod pentru filozoful Liiceanu să nu-și pună întrebări și să emită, încruntat, postulate. Numai că nu asta e „regula jocului” . Cel mai simplu este să scrii: „a furat...chipuri schimonosite de ură (?!!!!) ...pumnii strânși și ochii ieșiți din orbite(?!!!!)... penalii(?!!!!) ... ticăloșii ...răul absolut...”  Lipsa de nuanțe, absența îndoielii cu privire la justețea sentințelor pe care le emiteți adesea, aversiunea, cu prea mult și nejustificat amestec al viscerelor, pentru anumite persoane publice, dau naștere unor texte politice pătimașe și, de multe ori, plângărețe. Astăzi scrieți :„...Nu am de gând să dau nimănui socoteală pentru opțiunile mele politice. După câte știu, într-un spațiu care se pretinde democratic, ele sunt total libere și neincriminabile… ” Sunt perfect de acord cu dumneavoastră. Dar vai! și Radu Beligan- fie iertat !- avea dreptul la o opțiune politică și l-a terfelit, printr-o scrisoare deschisă, prietenul dumneavoastră, Andrei Pleșu, fix pentru opțiunea sa politică. Oare ați vorbit și cu domnia-sa despre faptul că într-un spațiu democratic simpatiile politice sunt „…total libere și neincriminabile…”? Probabil, nu. Eu cred însă că o frază, scrisă chiar de dumnevoastră, vă caracterizează perfect:„... prin natura noastră suntem înclinați să fim îngăduitori  cu porcăriile pe care le facem noi înșine și să fim vehemenți și necruțători cu ale celorlalți…” Tot timpul v-ați acordat, cu cochetărie, această circumstanță atenuantă, să știți…dar niciodată n-ați cercetat temeinic dacă ceea ce numiți „porcărie” la ceilalți, a fost sau n-a fost…

P.S. Stimate moderator, după cum vedeți , am scris acest text într-o limbă română cultă, frumoasă și îngrijită, nu am utilizat expresii triviale și am răspuns, pe cât posibil, la temă. De aceea sper să treacă de exigentul dumneavoastră barem. Vă mulțumesc.

Luminița Arhire 2016-11-28 Revista 22 (la editorial Gabriel Liiceanu ”Lucian Boia și glonțul dulce al patriei”- publicat în 2016-11-28)

De ce vă gândiți oare, din când în când, domnule Liiceanu , că viața dumneavoastră,  sau viața celor apropiați dumneavoastră, ar putea fi pusă în pericol de niște ucigași  cu chip și nume? În 1990, unii cetățeni „confuzați” de mirosul de praf de pușcă al mineriadei, v-au amenințat…văd că nu ați uitat, și nu le-ați acordat circumstanțele atenuante ale tulburării - o tulburare extrem de răspândită , la acea dată !!! -  post-revoluționare… Apoi, a fost episodul cu „vinul otrăvit al lui Măgureanu” când, cu înțelepciune, v-ați luat „paharnici” colegii din GDS, și ați constatat cu răceală, observând că numărul lor nu s-a redus în zilele care au urmat, că vinul fusese O.K. și că lui Măgureanu Virgil nici nu-i trecuse prin minte să scape de dumneavoastră prin acest procedeu lipsit de subtilitate ( să nu-mi spuneți că ați glumit, povestind episodul … inima mea sensibilă n-ar rezista, eu vă iau în serios, întotdeauna, să știți…) . Apoi ați crezut că vrea să vă împuște Nicolae Breban, când , de fapt, domnia-sa a „comis”, în stilu-i  impetuos, doar o comparație nefericită, pentru care a și plătit, numai că nu dumneavoastră erați subiectul comparației nefericite, ci Horia Roman Patapievici … Deci, ca să fim drepți, domnule Liiceanu, iar v-ați lamentat cam „după ureche”…, potrivit modelului ”...și eu! și eu! și eu!...” Aș remarca, însă , că nici domnul Nicolae Breban nu s-a lăsat mai prejos cu „părerismul” când a scos la înaintare, în războiul lui cu Patapievici , textul acestuia, atât de greșit interpretat de toții aceia care NU l-au citit, despre felul în care Eminescu ” joacă rolul cadavrului din debara” … Astăzi , Lucian Boia este ținta pentru „dulcele glonț al patriei”…Dar unde se produce detunătura? Pe FACEBOOK!  Oare nu știți că acela este spațiul nemărginit al tuturor amenințărilor, crimelor virtuale, măscărilor felurite, „acatistelor ” pentru sute de ani de pușcărie, obscenității dezlănțuite, adică este, dincolo de pozele cu pisici pufoase și cugetări zguduitoare despre viață, platforma perfectă a tuturor defulărilor cretinoide? Nu cred că vă temeți de așa ceva… cred că e doar un prilej oarecare pentru un text mult prea lung și potrivit de plângăreț cu privire la eternizarea securistului pe pământ…

P.S.Stimate moderator, credeam că ați început să mă simpatizați , pentru că scriu frumos și îngrijit… credeam că între noi s-a legat o relație de prietenie virtuală… Când colo, ați făcut harșt!  cu ultima mea postare. Să mai sper într-o revitalizare a relației noastre sau totul s-a terminat și-mi dați scrisorile-napoi?

Luminița Arhire 2016-10-18 Revista 22 (la editorial Andrei Pleșu ”PNL - Le mal aime” , din - publicat în 2016-10-17)

Oare de ce simțiți mereu nevoia de a ne informa cu cine veți vota la diferitele scrutine ? Nu vă rabdă inima să nu ne dezvăluiți „alegerea” lui Andrei Pleșu, nu-i așa ? … e o formă de vanitate  pe cât de ieftină, pe atât de inutilă…Pentru că dumneavoastră ați fost, întotdeauna, extrem de previzibil . Și , fără un efort prea mare, oricine ar putea anticipa în ce patrulater veți așeza, cu proxima ocazie, cu înțelepciune aparentă, ștampila. Spun cu înțelepciune aparentă pentru că alegerile dumneavoastră  n-au nici principii, nici rigoare. Să vedem, așadar, de ce nu l-ați votat, în 2009 , pe Mircea Geoană: „…Incapacitatea de a răspunde prompt şi exact unor întrebări tehnice simple a avut, de asemenea, un efect descurajant. Omul are ceva de elev silitor, care însă nu ştie să înveţe şi pierde mereu din vedere detaliul semnificativ. Nici consilierii săi nu par să-i fi fost, în această privinţă, de mare ajutor. Dacă va ieşi… preşedinte, nu mă voi putea bizui niciodată pe reacţiile, reflexele şi echipa lui… De câteva ori, iritat, prins în ofsaid, el a sărit cu gura destul de nevricos şi a atacat fără niciun pic de talent...”( 8 decembrie 2009 „De ce am votat totuși cu Băsescu”, Andrei Pleșu).   Acestea erau defecte, în ochii dumneavoastră, la acea vreme. De ce-or fi devenit ele calități în 2014, e o enigmă pentru mine. Căci, îngroșate grotesc, ele se potrivesc perfect candidatului pe care l-ați votat în ambele tururi , la prezidențiale, și căruia, șoptind cetățeanului ezitant, la ureche, opțiunea dumneavoastră, îi puneați niște proptele intelectuale nemeritate : „… Voi vota, în ambele reprize, cu dl Iohannis. Şi nu numai pentru că e mai bine plasat în sondaje. Îi găsesc suficiente calităţi ca să schimbe sunetul de fond al perioadei postelectorale. M-am săturat de clămpănitori şmecheri, de tirade demagogice, de platitudini paradiziace. Vreau alt stil! Altă muzică! Sau nici o muzică! Pariez pe laconismul decent, pe discursul nespectaculos, pe refuzul de a intra în bălăcărela în care ne sufocăm de peste 20 de ani…” ( octombrie, 2014, „Cu cine votez”, Andrei Pleșu) . Știați de-atunci, pentru că bănuiesc că i-ați urmărit „evoluția”  stupidă în cele două reprize televizate ( la ultima dintre ele, elevul Gâgă cunoștea întrebările, și a fost atât de …naiv, încât a remarcat cu glas tare că nu s-a respectat ordinea lor) , știați, spun, că nu va fi nici un stil, nici un discurs și nici o muzică. Ci că va fi doar un palton fără conținut, cu o căciulă de jumătate de metru, deasupra. Așa că nu ne mai spuneți cu cine votați…cei care vă simpatizează știu deja, cei care nu vă simpatizează știu și ei, iar celor care nu vă cunoasc, nici că le pasă…Rămâne, așadar, doar o explicație posibilă: că e singura dumneavoastră modalitate de a vă auto-convinge. Or, asta e excesiv de egoist.

„…Dar eşti scuzabil dacă îţi iei, la timp, distanţă faţă de derapajele proprii şi, mai ales, dacă nu te agăţi ţanţoş, pe viaţă dacă se poate, de beregata, oricum şubrezită, a instituţiilor naţionale…” Foarte simpatic, întrebarea mea este însă cam de câte ori poate „formatorul de opinie”  să facă fenta asta , și cam de câte ori poate să-și „ia distanță”, sub deviza „eu nu mă agăț țanțoș”… în așa fel încât să nu se poarte ca un cocoș de vânt cocoțat pe acoperiș? Că dacă-și ia distanță din patru în patru ani sigur că este admirabil de ”neîncremenit în proiect” dar devine, nu-i așa? suspect de zglobiu…Ca să nu mai spun că sunt derapaje și derapaje… derapajul  cetățeanului comun e o „acneea vulgaris” a minții, poate trece fără semne, când se mai „deșteptățește” omul, pe când derapajul cu ștaif al „formatorului de opinie ” naște pui vii și malformați , și geaba își ia „formatorul” distanță, că prozeliții lui mai zăbovesc în eroare vreo două-trei secvențe electorale. Cred că vă uitați prea mult la televizor , că numai dintr-un exces de  butonat telecomanda vedeți prostia numai „ la vârf” și propuneți ghicitori cu răspunsul implicit… Ironizați PROSTIA MARE… e-n regulă… dar „ naivitatea mică și comună”, ca s-o alint așa, nu cred că o disprețuiți , nici dumneavoastră și nici alți editorialiști ai REVISTEI 22 : ea a fost , pentru lansarea la apă a unor opinii încrâncenate sau perfid interesate, de-a lungul timpului , un partener mai de nădejde decât s-a declarat madam Livia Stanciu, în vremea ei de glorie, pentru DNA.

Luminița Arhire 2016-10-29 Revista 22 (la editorial Andrei Pleșu ”Marea trăncăneală”- publicat în 2016-10-24)

O, domnule Andrei Pleșu… maestre…păi, cum? Și cu o asemenea viziune de ansamblu asupra politicii, fie autohtone, fie de dincolo de ocean, dumneavoastră votați cu USR? I-ați ascultat vorbind, le-ați urmărit evoluția , le-ați remarcat gafele și victimizarea jenantă, utilizată ca tactică de „stoarcere” nu de lacrimi, ci de voturi („…dați un leușor / pentru Nicușor…”) , și , cu toate astea, „salvatorii României” vă par o soluție? Dumneavoastră, care nu pierdeți niciun episod din LAS FIERBINȚI (realizat pe inspiratul scenariu  al lui Mimi Brănescu, un excelent observator al vieții comune, lipsite de gesturi eroice sau de dorința de a face istorie), dumneavoastră care știți să râdeți și cunoașteți „proprietățile terapeutice” ale râsului, nu vedeți oare zâmbetul lipit ca o mustață de recuzită proastă pe fața ăstora de-i votați dumneavoastră? Da, la domnul Gabriel Liiceanu m-aș fi putut aștepta... dânsul poveștește că a experimentat pe delicatul tub digestiv al colegilor de la GDS efectele vinului, posibil otrăvit, primit în dar de la Virgil Măgureanu... da, dar dânsul este „ 5% miros de tămâie în aerul expirat”, veșnic îmbufnat, cu arătătorul  așezat gânditor pe obraz, îmbrăcat în culori sobre... lui cred că i se pare agreabil aerul antiseptic al acestor băieți porniți să salveze ceva ce nu cunosc de fel...

P.S.Cred că dumneavoastră ați fi gestionat cu totul diferit povestea cu vinul otrăvit.  Adică, eu îmi închipui că l-ați fi băut tacicos, sorbindu-i aroma, fără să vă grăbiți; și abia după ce s-ar fi terminat și ultima sticlă, i-ați fi spus prietenului dumneavoastră, care le ia pe toate în serios: „Hai, bre, Gabriele, nu mai fi așa de speriat ...vinul n-a avut nimic... cred că devii paranoic...”