„ACTORUL A IEȘIT ÎN STRADĂ/ SĂ-ȘI CUMPERE CEVA SALAM...”

    MOTTO: „Printre maşini printre tramvaie/ Actorul se grăbea firesc/ Urma să vină-un nor de ploaie/ Perucile se dezlipesc.” (Adrian Păunescu, ACTORUL)
    ................................................................................
    Pentru că am văzut un fragment din „discuția-în-40-de-timpi” a Denisei Rifai cu Claudiu Bleonț, remarcând eu că pe ecran se desfășura o demonstrație de teatru prost cum rar am mai văzut, cu o agitație continuă a actorului, oferind publicului o maimuțăreală total inestetică și o mimică jalnică și inadecvată, am fost atentă, pentru câteva momente, la „despre ce e vorba în propoziție”... Se discuta despre Dan Puric, că ce nenorocit, ce antieuropean, ce scârbă e dânsul și cum consideră -în mod reprobabil- acuzatul că e degradant să joace marii actori în telenovele:

 
    „Mi-a venit sufletul, inima, cine ești tu... Ăăăă... (cu glas pițigăiat, de femeie isterică, n.n.) vreau să vin la întrebare, mi-a plăcut cum a început întrebarea... deci, tu ai spus de colegul meu Dan Puric (pune mâna cu degetele răsfirate pe frunte, într-un gest clasic de Liiceanu, dăcât că Liiceanu nu ajunge până la frunte și-și sprijină mâna, constant, pe bărbie, n.n.) că-i degradant să joci în telenovele, corect ? Da’ nu cumva e degradant ca el de nu știu câți ani să se ducă să spună că nu are încredere în clasa conducătoare și să aud că el, de exemplu, bate câmpii, ca lumea să zică «mamă, iată un apostol al României!», iar noi să știm despre Dan Puric că este colaborator cu Securitatea de la 17 ani, că a fost turnător, că a plecat cu Nicu Ceaușescu în Coreea de Nord, și că el vindeee romââânilor (deget ridicat acuzator, ton inchizitorial, față dură, n.n.) stalinism (ton blând, mieros, insinuant, n.n.) sub formă de margarină? Come on... who is the fu...biiip! biiip! Cine-i ăla care-ndrăznește să spună că nu e bine că suntem în UE (face o moacă lungă, izmenită, n.n.) și-n NATO? Să mori tuuu? (grimasă dezgustătoare, n.n.) Și vrei să te muște stalinismul de... biiip! și de... biiip!? nu ți-a ajuns? nu te-ai deșteptat? Ce faci (dramatic, n.n.) cu sfinții la care faaaace Dan Puric raport? Ce faci cu sfinții închisorilor? Închiși de români, chinuiți și schingiuiți de români, pentru că ei cre-cre-deau într-o altă teorie (maimuțăreală demnă de școlerul lui Marius Chicoș Rostogan, n.n.)! Mama n-a făcut școală pentru că era de «origine nesănătoasă» (scrâșnește, tună și fulgeră, n.n.) FATA POPII! Să nu-l aud... (șuierat printre dinți, n.n.) Mai vrea să candideze și la președinție... biiip! biiip!!” (Claudiu Bleonț, 40 DE ÎNTREBĂRI CU DENISE RIFAI, 2 iunie 2024)

 
    L-am văzut de câteva ori pe Dan Puric în interviuri... și el își folosește talentul de actor când răspunde la întrebări, dar nu în felul acesta jalnic, ci elegant, plăcut, fermecător... și, mai ales, niciodată nu-și bârfește colegii. Iar chestia cu semnătura lui la vârsta de 17 ani pe un angajament de colaborare cu băieții, s-a dezumflat demult... S-a vorbit o vreme despre 2 note informative date atunci, la 17 ani, dar nu s-au găsit niciodată. Și nici vreo dovadă că „relația ocultă” ar fi continuat. Așa că, de aici până la „a fost turnător” e cale lungă.

 
    Acela, din descrierea de mai sus, este Dan Puric. Dar cine este Claudiu Bleonț? Este cel care spunea, atât de frumos, într-un interviu pentru ADEVĂRUL. ro, pe 29 septembrie 2013 „...mama a murit, tata a murit, dar eu sunt în continuare noaptea lor de dragoste“ sau este cel care, venind în șlapi la o lansare de carte a Deliei Antal, unde era prezentator, a rostit către public: „Tata a f…-o pe mama si așa am ajuns eu aici!!!”?

 
    Este cel care spunea, într-un interviu: „Actorul este ca orice fiinţă a speciei umane. Viaţa ne oferă întâmplări cu care intrăm în armonie, e un prilej de încântare. Nu am planuri, mă las purtat de val. Eu nu sunt în competiţie cu viaţa, eu mă bucur de ceea ce ea îmi oferă.” (EVENIMENTUL ZILEI. ro, 27 august 2011) sau cel care, în același an, cu mare dezinvoltură, și-a dat jos pantalonii și chiloții și și-a expus bărbăția (modestă, din descrierea lui însuși și nu avem motive să nu-l credem) privirii ziariștilor adunați la o conferință de presă ad-hoc, spunând: „Aceasta este starea de spirit pe care o am la cei 52 de ani pe care îi am. Așa mică cum e... ce atâta jenă!!! Ne transformăm într-o țară de farisei. V-am șocat sau am fost sincer? De 1 decembrie, de exemplu, am râgâit în direct la tv. Şi am spus aşa: că de ce să-mi fie ruşine, doar românul mănâncă şi de 1 decembrie, după care râgâie! Ce, nu-i aşa?” (conferință de presă la Arad, 24 februarie 2011)

 
    Care dintre aceștia este Claudiu Bleonț?

 
    Sau poate că nu e niciunul dintre ăștia... și-atunci, de ce ar intervieva cineva un actor care nu poate ieși din costumul de bal mascat și din prefăcătoria unui rol care i se pare că-l prinde nici când mergea noaptea, acasă, la toaletă și astfel niciodată nu vom ști ce gândește, de fapt?

 
    Ce-o să aflăm din interviurile astea altceva decât narcisismul și frustrarea unui „actor grăbit”?

    17 iunie 2024