PENTRU ORICE „GHEBOASĂ” NOUĂ SE VA GĂSI O ANCA MURGOCI PE MĂSURĂ

 

    MOTTO: „Au fost făcut drogați, au fost trași la răspundere părinții lor, au fost umiliți, postați pe Internet, arătați cu degetul ca și când ar fi făcut cea mai mare tâmpenie din viața lor și așa mai departe. Versurile lui Gheboasă POATE NU SUNT DE CEA MAI ÎNALTĂ FACTURĂ (i-auzi!, n.n.), dar oamenii care își dau ochii peste cap uită de folclorul românesc care nici el nu stă prea bine la capitolul versuri (!!!!, doamna Murgoci, expertă în poezia populară, dixit, n.n.). Jos labele de pe Gheboasă și de pe adolescenții care ascultă trapperi!” (Anca Murgoci, redactor-șef la DC NEWS, după UNTOLD, un festival unde cultura e ca la ea acasă)
    ................................................................................................................
    Păi, nu? Da’ ia stați să-l vedeți pe Marcel Bartic, profesorul „cool”, ăla care face mișto de istoria României, cum ia el apărarea fetelor din cântecul unei dudui care „raperește” sau „trapperește”, sau cam așa ceva, într-un moment artistic unic garnisit cu „dă-vă-n p**a mea”... „femeia nu se f**e”... „exact, în p**a mea” și alte delicatesuri. Căci domnișoarele din textul cântecului sunt niște sensibile, să nu le atingi cu o floare, citesc mult, mai ales Kant, se îmbracă decent, au un vocabular elevat, regizorul lor preferat e Ingmar Bergman iar de la concertele de cameră ale Ateneului nu lipsesc niciodată. Se află în culminația splendorii lor de tinere ce au avut până acum numai relații serioase, bazate pe dragoste, respect reciproc și afinități bine temperate. Ei bine, și peste toate aceste calități, într-o zi năvălește fiara dezlănțuită, Mirel din Turnu Măgurele, masculul cu smocuri din mochetuța de pe piept ieșindu-i indecent prin găurile maieului pătat cu sosuri, animalul care are un singur gând și-o singură dorință, să tăvălească pe covor fetele cele cu calități multiple, nădușindu-le și înfigându-le, nemilos, dinții în ceafă.
Din fericire, totuși, cum vă spuneam în deschidere, dintre toți masculii presupus toxici care au ascultat piesa, a fost unul, bărbat între bărbați, care a comentat, cu simț de răspundere, mesajul dramatic al acesteia. Domnul profesor Marcel Bartic a zis așa:

 
    „Val de indignați după lansarea piesei Macarena interpretată de Erika Isac. Vai, da’ ce limbaj! Vai, da’ cât de suburban se exprimă! Deci nu se poate, asta nu este muzică, se zvârcolește Mozart în mormânt, mai terminați-o cu feminismul ăsta exagerat. Ochi dați peste cap, leșinuri intempestive și dureri atroce la lingurică. De domni vorbesc.”

    Domnule Bartic, îți atrag respectuos atenția că dai dovadă, totuși, de oleacă de „masculinitate toxică”... mi se pare mie sau numai despre DOMNI vorbești? Păi, și eu cred la fel cu domnii ăștia, ai tăi, dragă... ia s-o mai terminați cu feminismul ăsta exagerat, care e o chestie fabricată și jenantă! Ca să vezi... când am intrat în facultate, nu erau „cote de gen”... fetele și băieții care știau carte luau examenul... că pe-atunci era examen de-adevăratelea, știi? nu glumițe de-astea, cum s-au inventat în ultima vreme. Acela era singurul criteriu. Nu-mi amintesc ca vreuna dintre noi să se fi simțit „discriminată” pe criterii de gen. Și nu-mi amintesc ca profesorii sau asistenții să facă avansuri fetelor. Însă, e foarte adevărat, noi nu ne trăgeam de șireturi cu profesorii noștri... A, uneori apăreau legături sau căsătorii între profesori și studente... dar ce anume ar fi fost blamabil aici? Căci nu era nimic răsunător, nimic degradant, ci erau doar relații obișnuite între oameni. Pe urmă, când mergeam la „repartiție”, era la fel... tot relații normale, decente, între femei și bărbați... Și toată lumea avea mult umor, pe vremea aceea. Cât despre „violență împotriva femeilor” se auzea destul de rar... și-atunci, întreb, oare cum s-a ajuns în „minunata lume nouă” la ceea ce scrii dumneata:

 
    „În România, una din patru femei a fost victima violențelor fizice sau sexuale.”

    Că nu pot crede că educația de dinainte de 1990, mai puțin permisivă, mai severă dar bazată cu precădere pe respect între elevi/studenți și profesori o fi fost mai bună și conducea către mai puțină „violență fizică sau sexuală”. Poate pentru că elevii/studenții/adulții nu beau atât de mult?... și nu erau nici droguri... Mai mult, lumea știa să salute, să mulțumească, să respecte regulile simple ale politeții. Bărbații erau, în mod natural, galanți cu femeile. Și nu-i reclama nimeni dacă erau curtenitori, nici nu-i denunța că au pus mâna pe genunchiul unei femei iar aceea s-a simțit ofensată și vrea, na! niște daune materiale substanțiale, după 30 de ani.

 
    Oricum, în continuarea materialului său, domnul profesor „cool” ne dă și sfaturi înțelepte:

 
    „Lasă-mă cu văicăreli dintr-astea ipocrite legate de limbaj și ia atitudine când vezi că este hărțuită o femeie. Enervează-te când vezi că se hăhăie toți pitecantropii în călduri care justifică agresiunile sexuale. Ține-ți mâinile și gura acasă și încearcă să înțelegi că femeile nu sunt proprietatea nimănui și nici obligate să-ți suporte ție avansurile, mesajele porcoase pe messenger sau apropourile nesimțite. A, și încă ceva. Învață-ți copilul că nu înseamnă nu. Indiferent cum se poartă, se îmbracă sau vorbește o fată.”

    Da, din tot ce-ai scris, prof, cu formularea „nu! înseamnă: nu!” sunt perfect de acord. În schimb, nu sunt deloc de acord ca toată lumea să manifeste o îngăduință complice „indiferent cum se poartă, se îmbracă sau vorbește” o duduie. Deoarece pe duduia din mult-mediatizatul dumitale clip am văzut-o cum se poartă, am auzit-o cum vorbește... a! și am sesizat și cum se îmbracă... sau nu era îmbrăcată deloc, pe la sfârșitul filmării, mi se pare? Păi, indiferent-indiferent, zic, dar... orișicât, și indiferența are niște limite...


    20 februarie 2024