UN GÂND DE-AL MEU

    România? Aceea-i România. Țăranul sau țăranca, fără școală, care a gândit și a rostit și a cântat, neștiind a scrie, această colindă -o colindă de om fără urmași, probabil:

 
    „Cesta-i domnul bunu,/ Bun gând și-o gânditu,/ Tot din tinerețe/ Până-n bătrânețe,/ Ca el să mi-ș facă/ Rugă (troiță, loc de închinăciune, n.n.) pe pământ (în lumea asta, n.n.)/(...)/ Și el că mi-ș merse,/ Tot la ruga lui/ Și se închinară,/ Și se pocloniră,/ Și din grai grăită:/ «-Voi, slugile mele,/ Slujiți-mi cu drept/ Până i-oiu trăire,/ Că dac-oiu murire,/ Voiu voi lăsare/ Tot sufletul mieu/ Pe pălmile voastre,/ Dragi brațele voastre./ Dar voi să-l suiți/ În poala ceriului,/ În poarta Raiului,/ Unde se petrec toate sufletele,/ Și drepte, și strâmbe,/ Sufletele drepte/ Mergând revărsat,/Ca grâu vânturat;/ Sufletele strâmbe/ Mergând împrăștiate,/ Ca pleava p’in vânt»...” (Gledin, Bistrița Năsăud)

    În România aceea, plugarul ara bucata lui de pământ cu Dumnezeu alături și cu sfinții ținând, pe rând, de coarnele plugului atunci când omul ostenea. E suficient și să-mi amintesc că AȘA A FOST ca să mă bucur că sunt parte a acestei mitologii, aproape necunoscute, dar care a supraviețuit miraculos timpului celui fără de milă.

    La mulți ani, România!




    1 decembrie 2023