UN CONGRES EXTRAORDINAR... BA NU, DOAR UN CONGRES

Și a fost Congresul PSD... nu m-au interesat rezultate ( previzibile, de altfel). Pentru că s-a ales o echipă pe termen scurt- și nu o spun eu, ci o spune, destul de transparent, „strategul” Marian Oprișan huiduit (cât de agreabil pentru urechile mele) de niște organizații care sper eu să nu fi fost doar trei, cum zice el că ar fi fost. Acesta, întrebat dacă noua conducere a partidului trebuie să deconteze un eventual eșec la prezidențiale, în noiembrie 2019, a răspuns fără ezitări că așa e firesc. Răspunsul de astăzi, cam telegrafic, eu nu îl pot reda decât aproximativ. Însă pe Marian Oprișan trecerea timpului nu l-a schimbat decât prin dolofănirea evidentă... în schimb, felul său de a gândi a rămas la fel, așa că, după prezidențiale, va spune ceva identic cu ceea ce a spus pe 25 ianuarie 2010, dată la care s-a făcut în CEX analiza evenimentului electoral „Mihaela , dragostea mea!” urmat intempestiv de evenimentul „...Un fleac, i-am ciuruit!” Atunci dânsul, Marian –vrânceanul, a glăsuit așa:

"Mircea (Geoană, n.n.), există o expresie veche de când lumea: «Mi-e prieten Platon, dar mai prieten îmi este adevărul». Eu pot să-ți spun, cu prietenia pe care mi-o cunoști și pe care ți-am dovedit-o, că îți sunt în continuare prieten, dar mai prieten îmi e adevărul, drept pentru care îți spun să îți depui demisia de onoare astăzi, aici și acum, pentru că adevărul este că, în primul rând, tu ai pierdut pe mana ta aceste alegeri al căror cost este destinul acestei țări. Sunt prieten și cu Viorel (Hrebenciuc, n.n.), nu cu Viorică, dar, Viorel, adevărul este că, în al doilea rând, tu ești responsabil de pierderea alegerilor. Așteptăm astăzi, aici si acum, demisia ta din funcția de director al campaniei prezidențiale, care te anunț că s-a terminat, și din funcția de lider al deputaților noștri" (ZIARUL DE VRANCEA.ro, 26 ianuarie 2010)

Facem un exercițiu mental înlocuind „Mircea” cu „Eugen Orlando” și „Viorel” cu „Mihai”, că Veoricăi nu cred ca Marian să-i ceară ceva -doar e suficient să saboteze și următorul rând de alegeri, din 2020, ca să scape de dânsa așa cum a scăpat și de Dragnea Liviu. De-aia zic că e pe termen scurt... și că nu m-a preocupat numele învingătorilor.

M-a interesat, în schimb, cine s-a clasat pe locul 2, după doamna Dăncilă, la alegerile pentru președinte al PSD, plecând eu de la axioma că și dacă ar fi căzut un meteorit debusolat peste Sala Palatului, tot Veorica ar fi ieșit câștigătoare, lucrurile fiind aranjate. Iar acel al doilea clasat a fost Liviu Pleșoianu- cu un număr de voturi pe care nu l-aș desconsidera deloc, dar deloc... și spun asta pentru că Pleșoianu e în partid doar de trei ani iar PESEDEUL are o inerție copleșitoare în teritoriu. Discursul său, diferit de tezele „mașinăriei de partid”, a fost îndelung aplaudat- dar, e drept, nu a fost și la fel de votat.

Căci vorbele lui au fost pentru urechile ciulite ale unui electorat în rândurile căruia mă înscriu și eu. Pentru urechile celor care cred, în sufletul lor, că Nicolae Titulescu a avut perfectă dreptate afirmând : „...când am acceptat urcușul în politică, am acceptat ca în fiecare dimineață să înghit pe stomacul gol o broască râioasă...”, dar că e cam mult ca „urcușul în politică” să presupună să înghiți în fiecare zi și crocodili solzoși, și scolopendre cu o sută de picioare, și T-Rex-i cu dinții rânjiți...

Nu știu dacă Liviu Pleșoianu va avea suficientă răbdare- căci de-aici încolo, asta îi trebuie- să rămână în partidul care astăzi l-a așezat pe locul doi al podiumului și să aștepte o nouă ocazie, și poate nu doar una. Adică așa cum Crin Antonescu a avut răbdare și nu a fost descurajat de eșecul la prezidențialele din 2009... numai că, pesemne, Crin având un esofag mai primitor, mi-e teamă că se deprinsese, așteptând, și cu înghițitul crocodililor...

Dar, dacă Liviu Pleșoianu va fi răbdător, s-ar putea ca drumul lui să fie cel puțin interesant. Că nici „băieții” nu reușesc întotdeauna să-și înșurubeze agreații și supușii la vârful partidelor. Se mai întâmplă și accidente...

Nu l-au putut agăța pe Liviu Pleșoianu cu nimic până acum- și-atunci au spus că Moscova... că Putin... că anti-Europa... Pentru cei ca mine însă, lipsa de ipocrizie și curajul său arată astăzi, cum să spun... ca „posibilitatea unui insule”( îți mulțumesc, Michel Houellebecq, că mă lași să folosec titlul romanului tău) când plutești în derivă pe apele oceanului, agățat de-o minge de polo ajunsă accidental în preajmă, taman din piscina transatlanticului care tocmai s-a scufundat.

P.S. Marian Oprișan, dragă... nu ne-ai spus cum te-ai gândit să „decontezi” dezastrul electoral din 26 mai 2019, pentru că, nu-i așa? ca să te citez: „...adevărul este că, în primul rând, tu ai pierdut pe mana ta aceste alegeri al căror cost este destinul acestei țări.” Demisia, poate?

29 iunie 2019