UN PORTRET ÎN ULEI (ÎNCINS)

                                               

Pe măsură ce capacitatea intelectuală reală a președintelui nostru ne-a apărut în întreaga sa splendoare, ca un coș lustruit ițindu-se pe vârful nasului, peste care degeaba s-ar strădui posesorul ( posesoarea) să pună fond de ten, căci singurul rezultat ar fi să-i dea o strălucire și mai mare, am observat că pe Klaus Iohannis nu l-a votat nimeni, în afară de Rareș Bogdan, diaspora și Bogdan Chireac. Căci oricare cetățean ai întreba, zice că el nu, nici n-a fost la vot sau era plecat în vacanță sau a avut febră și n-a putut ieși din casă …

Se pune întrebarea logică: și-atunci cum a ieșit ăsta președinte?

Să ne-nțelegem, Băsescu n-a fost un accident… sunt unii care îl admiră și-acum, în ciuda tuturor evidențelor, în ciuda discursului incredibil de nesimțit de astăzi, prin care ne explică faptele dintre 2004-2014 exact așa cum le știm, cu singurul amendament că el nici n-a trecut pe-acolo ! Dar Iohannis… e o altă poveste! El chiar că a fost ”minunea din noiembrie”, cum ar spune o distinsă jurnalistă, colegă de platouri și platouașe cu Oreste- despre Oana Stănciulescu e vorba- o doamnă extrem de patetică, și când e cazul și când nu este… Minune, zic! Căci pentru alegerea lui Klaus nu au contat nici traficul de minori, nici „înmulțirea caselor”, fără nici un substrat biblic, nici afișarea ca reclamă pentru o firmă de autoturisme (lucru socotit la alții ca fiind „luare de mită”), nici retrocedările dubioase, nimic din toate astea … Pentru poetul Radu Ulmeanu, spre exemplu, lucrurile stăteau cam așa: „Era prea frumos neamţul în ochii noştri, AFLAT PE UN PIEDESTAL PREA ÎNALT, ridicat încă de pe vremea preşedinţiei lui Băsescu…”( COTIDIANUL , 25 noiembrie 2015). Ei bine, când a venit iarna, am avut prilejul să constatăm că „PIEDESTALUL” se poate pune și pe cap, nu neapărat sub tălpi, căciula domniei-sale stând vrednică mărturie pentru asta!

Pare, într-adevăr, inexplicabil, ca un popor simpatic și vorbăreț, cu o aplecare aproape scuzabilă către obiceiuri balcanice tihnite, un popor cu un dezvoltat simț al umorului și cu fantezie mulțumitoare, să-și aleagă un astfel de conducător.

Poporul român și-a ales, cred, imaginea lui pe negativ: un necuvântător, fără sare și piper, cu o rutină exasperantă și-o încăpățânare mofluz-criminală, căruia umorul îi este complet străin.

Și-n ciuda strădaniei cetățenilor de a scoate și altceva din alesul lor, îmi pare rău, dar e ca-n bancul cu bicicleta de la Tohan: oricum ai încerca s-o asamblezi, tot mitralieră iese.


6 mai 2019