DOAMNA CARMEN ȘI BOBUL DE MAZĂRE
.......................................................................................
Doamna Carmen a trecut binişor de vârsta poveştilor…Şi totuşi, aş fi curioasă dacă dânsa a citit “Prinţesa şi bobul de mazăre”, povestea lui Hans Christian Andersen; dacă nu a citit-o, pot să-i fac eu un mic rezumat:
Aşadar, la poarta unui castel, bate, cioc! cioc! , într-o seară foarte ploioasă o fiinţă de sex feminin, care susţine că s-a rătăcit şi cere adăpost. Nimic special, până aici… numai că domnişoara pretinde că ar fi – ce bizar! – o PRINŢESĂ adevărată!
Împăratul şi Împărăteasa, dăruiți de Dumnezeu cu fecior de însurat, primesc s-o găzduiască pe presupusa aristocrată, dar, curioşi din fire, ţin să verifice afirmaţia acesteia. Pe hainele femeii, răvășite dar deloc răvășitoare, ploaia cursese şiroaie, şi Împărăteasa, grijulie, îi cere rochia să o ducă lângă foc, ca să se usuce. Inutil să-i spun distinsei doamne Carmen că milostiva Împărăteasă nu găseşte nici o etichetă, “by Eli Lăslean” sau cel puţin, “by Cătălin Botezatu” iţindu-se din cusăturile simple ale rochiei. Atunci, stapâna castelului, încă nedumerită, îi pregăteşte patul pentru noapte, punând un bob de mazăre sub salteluţe, plăpumioare şi puişori de pernă, sub cearceafuri, pături şi cuverturi. A doua zi, dimineaţa, domnişoara era încercănată şi se plângea că n-a dormit deloc, simţind ceva stânjenitor în aşternuturi. Cei doi trag concluzia că numai o prinţesă adevărată ar fi putut simţi, sub marea de moliciuni pregătite pentru somnul cel dulce, un nesemnificativ bob de mazăre… A urmat o splendidă „nuntă la castel” iar mai încolo, au venit și o droaie de copii. Şi-au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi… THE END.
Dar poate că doamnei Carmen, nu-i plac poveştile …poate că-i place mai mult memorialistica. Memorialistica reginelor, vreau să spun . Iată:
JURNALUL REGINEI MARIA : „Vineri, 7 martie 1919 – Paris (…) Această dimineață a fost îngrozitoare și am avut sentimentul că mă luptam cu întreg Parisul, pentru că nu exista croitor, pălărier și furnizor care să nu vrea să mă îmbrace, dar eu nu doresc să mă las antrenată în cheltuieli în acest moment când țara mea încă este în suferință.(…).”
Vedeţi, doamnă Carmen, exemplele auguste de mai sus considerau – poate gândeau greşit !– că nu neapărat „haina face pe om”, fie la Madrid, fie la Roma, fie la Londra, ci ALTCEVA ! Şi, probabil, că nici multiplele reşedinţe ( șase... cinci... sau câte-or mai fi ) nu-l „fac pe om”…Dacă aţi văzut Castelul Reginei Maria de la Balcic, înţelegeţi, desigur, ce vreau să spun şi ce anume înseamnă “scară umană” în arhitectură.
Însă, la felul cum v-aţi început și v-ați continuat mandatul de PRIMĂ DOAMNĂ ( o noțiune care sunt convinsă că vă place, dar care este inexistentă pentru „eticheta românească”) e dreptul meu să-mi imaginez că dacă v-ar risipi cineva un kilogram de boabe de mazăre în aşternuturi, cu doar un cearceaf sfios așezat deasupra, aţi dormi liniştită şi fără vise, fără să simțiti nimic stânjenitor, ambalată în cămăşuţa de noapte preferată, “by Alexandru Ciucu ”.
16 mai 2019
Comentarii