DANSUL PE JĂRATEC
......................................................................................
Nu știu câtă poezie cultă a citit Marian Munteanu de-a lungul agitatei sale existențe. Ca absolvent de FILOLOGIE, specializarea română-portugheză, trebuie să fi citit destulă – cu toate că ulterior s-a îndreptat către etnologie și folclor.
Însă când scrie despre Dinescu Mircea că ar fi „un versificator de mâna a doua ” încerc să-mi imaginez cam câtă critică literară zace adormită în fostul lider din Piața Universității. Din punctul meu de vedere, disprețul țâfnos al lui Marian Munteanu sancționează nu opera literară a lui Dinescu, ci faptul că acela a studiat jurnalismul la Facultatea de Jurnalism a Academiei de Științe Social-Politice „Ștefan Gheorghiu” de pe lângă Comitetul Central al Partidului Comunist Român, Școala Superioară de Partid, ca să zic așa și să citez complet titlul „nemulțumirii” . Și că, după opinia lui, poetul a fost un „pseudo-dizident”... Însă e lesne de observat că asta n-are nimic de-a face cu TALENTUL!
Nu mă privește opinia lui Marian Munteanu despre dizidentul Mircea Dinescu... dar opinia sa despre POETUL Mircea Dinescu este cu totul altceva... Pentru că acela, așa „versificator de mâna a doua” cum era, a urcat următoarele „trepte”:
Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru debut (1971)
De trei ori Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru poezie
Premiul Academiei Române pentru literatură
Premiul Internațional de Poezie, Rotterdam (1989)
Premiul Internațional CET (Central European Time, Budapesta, 1998)
Premiul Herder pentru literatură (1999)
Premiul național de poezie „Mihai Eminescu” (Botoșani, 2008)
Nu-i un bilanț rău, zic, pentru „un versificator de mâna a doua”. Din opera „versificatorului-pseudo-dizident” i-aș propune spre lectură lui Marian Munteanu poezia „Dansul pe jăratec”... apoi l-aș întreba dacă este o vorba acolo despre un urs sau despre altceva... apoi aș mai vrea să știu dacă i se pare o „poezie cu substrat” ... apoi aș fi curioasă dacă a citit și MOTANUL ARPAGIC, a cărui „dizidență” enormă nu e pusă în discuție de nimeni !
...................................................................................
Dansul pe jăratec
„Acum gelos pe fluturi ieri alăptat de nori
nici nu știam ce-i umbra cînd m-au lovit cu bățul
ca lacrima pe-obrazul unui copil din flori
am lunecat și iată simt biciul și simt hățul
Dînd stelele-ntr-o parte aș fi putut să strig
dar mă cuprinse sila de rîsul lor sălbatec
pe vinetele-mi buze năștea un rug de frig
și-acum dansez în lanțuri pe spini și pe jăratec
Cîndva zburînd pe lacuri abia m-am oglindit
și apa-nchise ochii la razele stinghere
acum ei bat din tobe și zilnic îmi trimit
un blid cu sînge negru de la vreo-njunghiere
Cum să le spun că floarea salcîmilor mi-a fost
altar de-ngăduință și un prilej de pace
cînd mă lovesc de pietre și mă fac tîmp și prost
că nu pot duce-n gură soioasele cojoace
cum să le spun că nu pot în rînd cu urși buimaci
să țopăi și să pieptăn cu ghearele nisipul
cînd nașterea-mi fusese vestită de trei magi
și dintre toți doar maica îmi recunoaște chipul
cum să le spun că nu pot să mormăi ci doar cînt
cum să le spun că mîna-mi a alintat doar arfa
cînd mi-au lăsat vederii doar geamuri de pămînt
și-o botniță prin care nu pîlpîie nici iarba”
...adică un poem al lui Mircea Dinescu, tânăr...
19 aprilie 2019
Nu știu câtă poezie cultă a citit Marian Munteanu de-a lungul agitatei sale existențe. Ca absolvent de FILOLOGIE, specializarea română-portugheză, trebuie să fi citit destulă – cu toate că ulterior s-a îndreptat către etnologie și folclor.
Însă când scrie despre Dinescu Mircea că ar fi „un versificator de mâna a doua ” încerc să-mi imaginez cam câtă critică literară zace adormită în fostul lider din Piața Universității. Din punctul meu de vedere, disprețul țâfnos al lui Marian Munteanu sancționează nu opera literară a lui Dinescu, ci faptul că acela a studiat jurnalismul la Facultatea de Jurnalism a Academiei de Științe Social-Politice „Ștefan Gheorghiu” de pe lângă Comitetul Central al Partidului Comunist Român, Școala Superioară de Partid, ca să zic așa și să citez complet titlul „nemulțumirii” . Și că, după opinia lui, poetul a fost un „pseudo-dizident”... Însă e lesne de observat că asta n-are nimic de-a face cu TALENTUL!
Nu mă privește opinia lui Marian Munteanu despre dizidentul Mircea Dinescu... dar opinia sa despre POETUL Mircea Dinescu este cu totul altceva... Pentru că acela, așa „versificator de mâna a doua” cum era, a urcat următoarele „trepte”:
Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru debut (1971)
De trei ori Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru poezie
Premiul Academiei Române pentru literatură
Premiul Internațional de Poezie, Rotterdam (1989)
Premiul Internațional CET (Central European Time, Budapesta, 1998)
Premiul Herder pentru literatură (1999)
Premiul național de poezie „Mihai Eminescu” (Botoșani, 2008)
Nu-i un bilanț rău, zic, pentru „un versificator de mâna a doua”. Din opera „versificatorului-pseudo-dizident” i-aș propune spre lectură lui Marian Munteanu poezia „Dansul pe jăratec”... apoi l-aș întreba dacă este o vorba acolo despre un urs sau despre altceva... apoi aș mai vrea să știu dacă i se pare o „poezie cu substrat” ... apoi aș fi curioasă dacă a citit și MOTANUL ARPAGIC, a cărui „dizidență” enormă nu e pusă în discuție de nimeni !
...................................................................................
Dansul pe jăratec
„Acum gelos pe fluturi ieri alăptat de nori
nici nu știam ce-i umbra cînd m-au lovit cu bățul
ca lacrima pe-obrazul unui copil din flori
am lunecat și iată simt biciul și simt hățul
Dînd stelele-ntr-o parte aș fi putut să strig
dar mă cuprinse sila de rîsul lor sălbatec
pe vinetele-mi buze năștea un rug de frig
și-acum dansez în lanțuri pe spini și pe jăratec
Cîndva zburînd pe lacuri abia m-am oglindit
și apa-nchise ochii la razele stinghere
acum ei bat din tobe și zilnic îmi trimit
un blid cu sînge negru de la vreo-njunghiere
Cum să le spun că floarea salcîmilor mi-a fost
altar de-ngăduință și un prilej de pace
cînd mă lovesc de pietre și mă fac tîmp și prost
că nu pot duce-n gură soioasele cojoace
cum să le spun că nu pot în rînd cu urși buimaci
să țopăi și să pieptăn cu ghearele nisipul
cînd nașterea-mi fusese vestită de trei magi
și dintre toți doar maica îmi recunoaște chipul
cum să le spun că nu pot să mormăi ci doar cînt
cum să le spun că mîna-mi a alintat doar arfa
cînd mi-au lăsat vederii doar geamuri de pămînt
și-o botniță prin care nu pîlpîie nici iarba”
...adică un poem al lui Mircea Dinescu, tânăr...
19 aprilie 2019
Comentarii