ACTORII ȘI SĂLBĂTICIA

Protestele stradale, privite mai de-aproape, dezvăluie o lume eterogenă formată din indivizi despre care ai spune că nu au alte puncte de tangență cu excepția aversiunii pentru guvernarea de stânga și, evident, dorinței aprige de a-i lua, cu orice preț, gâtul lui Dragnea. Fără acestea două, ce ar putea avea în comun Mălin Bot & Angi Șerban cu Mihai Șora & Dan Grigore, spre exemplu? Absolut nimic. De aceea cetățenii vin la protest gata selectați în grupuri „de-o cultură și de-o seamă” ... pentru fiecare grup, restul reprezintă numai „cantitate” . Între protestatarii „M**E PSD” și protestatarii „Europa suntem noi” prăpastia se cască nepăsătoare în viața reală... la manifestație însă au nevoie unii de alții și se tolerează reciproc. Iar simbioza le justifică „socializarea ” de scurtă durată.

Printre aceștia, o specie aparte sunt actorii. Nu sunt foarte mulți și pot fi numărați lesne căci sunt, mereu, aceiași : Victor Rebengiuc, Oana Pellea, Marius Manole, Tudor Chirilă, Lia Bugnar, Marius Vizante... Sunt generații diferite dar îi leagă un discurs anticomunist rudimentar, virulent, sunând ca o nucă-n perete într-o perioadă a istoriei când comunismul a fost dus la groapă, cu fanfară, nu numai în Europa ci și pe planetă...

Și totuși, Victor Rebengiuc, nu crede asta:

„Nenorocirea este că sunt destul de bătrân și, de la o vârstă destul de fragedă, de pe la 13 ani, trăiesc în comunism… Și nu-mi place asta. Nu m-am împăcat cu comunismul. A existat o scurtă perioadă, de încercare de a uita comunismul și de a trece la lucruri mai plăcute, dar văd că în ultima vreme, se insistă să ne întoarcem din nou în perioada comunistă. Lucrul ăsta mă enervează și nu cred că merităm așa ceva. Asta mă enervează cel mai mult: comunismul și PSD-ul.” ( Victor Rebengiuc, 8 octombrie 2017 ZIARUL METROPOLIS)

Nici Oana Pellea nu mai poate de atâta CIUMĂ ROȘIE în aerul expirat:

„NU. NU MAI VREAU ! Îmi vine să urlu. Am privit cu lacrimi în ochi. E sinistru. Toată copilăria …am trăit văzând și defilând astfel în comunism. Nu vreau ca România să se întoarcă cu 40 de ani înapoi! E sinistru. E un coșmar. Nu se poate…”( Oana Pellea, 22 aprilie 2018, ZIARUL PROFIT.ro)

...iar Tudor Chirilă, alt indignat de serviciu, e la a nu-știu-câta-revoluție anticomunistă în doar câțiva ani:

„Tupeul ăstora ar trebui să ne aducă aminte de felul în care a fost sfidat poporul ăsta în comunism de către oligarhia de partid și de stat care ulterior a și preluat puterea...Faptul că ţara asta este condusă de o şleahtă de hoţi, care fac legi doar pentru ei şi ca să ne distrugă, e vina noastră... Să ne fie clar, e vina noastră. Şi un gest de normalitate ar fi sa terminăm dracului cu hoţii ăştia de la putere, o dată pentru totdeauna".(Tudor Chirilă, 29 iulie 2018, discurs în timpul unui concert pe litoral) .

Lia Bugnar, mai pragmatică, își imaginează că totul se rezolvă dacă-l împachetăm în formol pe Dragnea Liviu... și nu numai ea, mulți alții cred că asta-i soluția:

”Dan Chişu, nu ştiu cum ai făcut că l-ai distribuit pe domnul Albulescu în rol principal în filmul tău şi, după aia, s-a dus. L-ai distribuit pe domnul Besoiu în filmul tău, altul n-a mai făcut. S-a dus. Mă gândeam că ne-ai putea face un pustiu de bine să scrii ceva şi pentru Dragnea”. (Lia Bugnar, actriță și regizor, FACEBOOK, 19 ianuarie 2017).

Tânăr și neliniștit, vine puternic din spate Marius Manole:

„În România lucrurile au luat-o razna și tocmai acum, când dictatura a început ușor, ușor să se instaleze, când ne conduc din nou niște analfabeți agramați și impertinenți, la fel ca în timpul comunismului, și-au făcut apariția și artiștii fără conștiință și cu dorința maximă de parvenire(...) Lucrurile au luat-o razna și se pare că ne îndreptăm cu pași rapizi către comunismul de care cu greu am scăpat în '89. Rând pe rând toate drepturile ne sunt luate. Iar nouă pare că nu ne pasă! Pericolul este extrem de mare, mai mare ca niciodată! În comunism au fost printre actori mulți oportuniști, lingăi care în ciuda faptului că țara murea încet, încet și nu numai țara, mureau oameni, mulți oameni, alții făceau pușcărie tocmai pentru că nu au vrut să facă pe placul sistemului, țineau mortiș să recite poezii la întrunirile de partid, pe stadioane și pe la revelioane private.Vorba cuiva «cu toții am mâncat rahat, doar că unii cereau și supliment»...”

Despre o asemenea varză ideologică ce-ar fi de spus? Păi, ar fi de spus că pentru Victor Rebengiuc, de exemplu, perioada de dinainte de 1990 ar fi trebuit să fie o amintire luminoasă și caldă... căci pe-atunci actorii aveau un STATUT SOCIAL deosebit, trăiau în admirația și, uneori, în adorația publicului. Teatrul era o „ficțiune ideală”... nimeni nu trebuia să se dezbrace pe scenă pentru a „adăuga” la textul dramatic. Sălile, chiar dacă nu erau încălzite, erau pline. Premiile internaționale curgeau. Dacă aveai talent și dăruire, gloria era la îndemână. Cu alte cuvinte, nu trebuia să faci reclamă la programul REGIO, Victor Rebengiuc ... ar fi părut un lucru neserios și derizoriu. Pun pariu, de asemenea, că doamna Oana Pellea nu avea așa o conștiință chinuită pe când defila, în uniformă de pionier, la 1 Mai sau la 23 August...

Dar cel mai trist exemplu din lista de mai sus mi se pare Marius Manole . El are 40 de ani – deci era copil în 1990 ... cu toate acestea, pare specialist în comunism și dictatură. Când spune „...rând pe rând toate drepturile ne sunt luate” la ce se referă oare? Ce drepturi i s-au luat cu brutalitate lui Marius Manole, care nu ratează nici un protest și nici un „flash-mob” cu # în față? A fost el mai chinuit decât doamna Secară de la Oradea, cea căreia DNA-ul erect și iubit al domnului Manole și al doamnei Oana Pellea i-a distrus viața doar pentru că nu a vrut să scrie denunțuri după dictare despre fapte imaginare? A stat el în arest preventiv, pe degeaba, s-a îmbolnăvit de cancer, a făcut Parkinson, a fost târât în cătușe , cu piciorul în ghips, pe coridoare, i s-a distrus lui afacerea înfloritoare, lăsând pe drumuri 170 de angajați, a pierdut el tot, a avut tentația de a-și pune capăt zilelor, i-a pus banca în vânzare locuința, a trecut el prin chinurile iadului cum a trecut femeia aceea pe care am urmărit-o povestind, încremenită , fără să pot măcar să-mi imaginez până la capăt că așa ceva se poate întâmpla într-o țară europeană, în secolul 21?

L-aș fi înțeles pe Marius Manole dacă ar fi ieșit în stradă și dacă s-ar fi mutat acolo într-un protest nesfârșit pentru doamna Secară. În absența acestui tip de reacție însă, prefer să rețin din discursul patetic al domniei- sale numai fraza de sfârșit: „...cu toții am mâncat rahat, doar că unii cereau și supliment...”

P.S. „CIUMA ROȘIE” a mărit salariile actorilor cu 50% ... sigur, poate că nu e destul, dar măcar Marius Manole își poate lua astăzi , înainte de a ieși la # PROTEST, o felie întreagă de parizer nu numai jumătate, așa cum se plângea acum câțiva ani la ANTENA 3.

18 ianuarie 2019