O ȘCOALĂ DE CARTIER

România era o şcoală de cartier. Nereabilitată sau, mai exact, parţial reabilitată; adică i se înlocuise tâmplăria -ceea ce de departe părea o mare scofală iar de aproape nicidecum- dar nu s-a mai ajuns până la alimentare cu apă, nici la canalizare, nici la centrală termică funcţională. A primit doar “termopane”.

În mod normal, din cancelarie ar fi trebuit condusă şcoala, că acolo sunt directorii, profesorii, îndrumătorii de proiecte, diriginţii…
Cu toate acestea, şcoala noastă era dirijată mai ales de peste drum, dintr-o încăpere pe care scria AMBASADA SUA. Când veneau aici oaspeţi americani, mestecând gumă, aceştia credeau, nu o dată, că şcoala este în Budapesta, nu în Bucureşti, dar, cum ambele încep cu “B”, nu părea cine ştie ce greşeală… oricum, nu se obosea să-i corecteze nimeni…

Tot peste drum , şi doar peste drum, o parte a corpului profesoral era, periodic, premiată. De exemplu, maistrul atelierului de traforaj , Zgonea Valeriu (lăcătuş-mecanic), părea un cadru de nădejde, şi era privit ca unul care ar putea fi uns director peste profesorii emeriţi şi peste elevii olimpici, deoarece nimeni nu avea nişte ochi atât de lăcrimoşi şi nu pune atât de mult suflet când …mă rog, …când executa “prestaţia aceea” erotică la MARELE LICURICI. Numai el era atât de catifelată…Băsescu Traian era mai brutal în execuție.

Şi doamna profesoară de bune-maniere şi apărarea statului de drept , Camelia Bogdan, pe care n-o găseai mai niciodată la ore, iar atunci când o găseai, dădea semne de cleptomanie acută, confiscând extins şi special penarele , tenişii şi ghiozdanele nevinovaţilor elevi, şi dânsa, spun, părea din încăperea AMBASADEI un cadru didactic perfect. Mulţi elevi nu prea credeau asta, dar Camelia Bogdan avea mare noroc cu liceanul perpetuu şi exmatriculabil Chirilă Tudor, care ieșea, din când în când, în curtea şcolii, în apărarea reputaţiei doamnei, agitând o pancartă cu poza fotoshopată şi bretonată a acesteia şi cu textul “DECLAR PIERDUTĂ ŢARĂ”, apoi făcea şase ture , striga patru lozinci şi se retrăgea demn în fundul clasei , deoarece el era nu numai cel mai înalt dar şi cel mai loază dintre “şcoleri”.

Mai era şi doamna Codruţa, şefă la atelierul de schingiuirea Constituţiei . Dânsa regreta sincer că ghilotina s-a scos de ceva vreme din programa şcolară şi ducea o luptă surdă pentru reintroducerea acestei discipline de mare efect , atât pentru restul profesorilor cât şi pentru dragii de elevi. AMBASADA era, în general , de acord cu modificarea Legii Învăţământului în aşa fel încât felurite ghilotine să fie amplasate în curtea şcolii iar execuţiile publice să înlocuiască ceaiurile dansante din sala de sport.

După cum vedem , civilizatorii planetei au dat o şansă unităţii noastre de învăţământ . Atâta doar, că din punctul lor de vedere, elevii nu contează, iar aspiraţiilor acestora sunt cu totul neglijabile.

Deoarece AMBASADA AMERICANĂ, ea singură şi pentru totdeauna, „CUNOŞTEA( ca să-l citez pe Gabriel Liiceanu, un filozof celebru, aflat, mai ales după 2004 , în programa şcolară a tuturor anilor de învăţamânt, fără pauză)…BINELE ÎN CHIP MATUR” al şcolii numită ROMÂNIA.
..................................................................................
Și , după toate astea, eu să nu mă bucur că pleacă, bye ! bye!, în sfârșit, Hans Klemm și vine la post un alt ambasador ? Bine, dacă sunteți răutăcioși, îmi veți spune că așa m-am bucurat și când a ieșit din AMBASADĂ Mark Gitenstein... și uite ce-a intrat!

29 iulie 2018