DIN CICLUL: GÂLCEAVA LUMII CU ÎNȚELEPȚII
MOTTO: „...Doina Cornea, în schimb, n-a mai existat pentru noi de peste două decenii. N-a devenit un model, așa cum s-ar fi cuvenit. Nu i s-a mai cerut părerea, pentru a acompania cu rectitudinea spiritului ei toate strâmbătățile care puneau stăpânire pe noi. Celor care fac opinia publică în țara asta ar fi trebuit să le fie rușine că au uitat-o în tot acest răstimp și că-și amintesc de ea abia când nu mai e printre noi. Nu credeți că măcar acum, într-o ultimă tresărire recuperativă, ar trebui să cerem puterii actuale (care n-are, desigur, nici un motiv să o iubească sau să o respecte) să-i facă funeralii naționale? Această ţară, pe care Doina Cornea a iubit-o mai mult decât şi-a iubit fiecare pielea lui, îi dă astăzi onorul, pregătindu-se s-o uite încă o dată, definitiv.”( Gabriel Liiceanu, plângăcios și ipocrit ca de obicei, „Singurătatea unei doamne”, REVISTA 22, 5 mai 2018)
...și comentariul meu la acest editorial :
Luminița Arhire 2018-05-04
Liiceanu Gabriel, 20 ianuarie 2018, în Piața Universității, cu steagul (prapurul) #văvedemdinsibiu în spate:
...„Viața mea s-a-mpărțit ferm între două regimuri: cel în care , așa cum vă spuneam, gesturile eroice se făceau pe cont propriu, pentru că IRADIEREA LOR ERA NULĂ ( aha! deci, de aceea...n.n.) ... NU-LĂ!!! Omul ăla care și-a dat foc pe pârtie, n-a contat...( cineva îi suflă numele, deoarece Gabriel Liiceanu, o mare conștiință civic- dizidentă, nu-l știe, n.n.) ...a, Babeș...da...sunt unii care vin și spun «atunci nu vorbeai» ...dar nici nu se punea problema, că AVEAI UN CĂLUȘ ÎN GURĂ , nu se punea problema...” ( zău, maestre? ăștia împilați de regim și cu călușu-n gură, plecau pe la burse , în Germania ? n.n.) ...„ Doina Cornea a făcut ce-a făcut într-un mod exemplar, într-un dialog cu Dumnezeu... a fost PARIUL EI cu Dumnezeu”... ( Gabriel Liiceanu dă din mâini... gestul arată bizar, ca și cum ar vrea să spună că era un pic ciudată, n.n. ) ...„și-a risipit frica și a făcut un gest, EA ÎN FAȚA EI, dar nu cu poporul român care nu marșa la așa ceva . Azi nu mai suntem în situația asta, e normal ca în clipa în care ISTORIA NE-A SCOS CĂLUȘUL DIN GURĂ ( noroc cu istoria...n.n.) să ne purtăm ca ființe libere... este o măgărie să mi se spună «atunci nu vorbeai când aveai călușu-n gură, și-acum ești vocal» . Știu pe unii care au jucat un rol de dizidență care vin cu acest argument odios . Vă spun, venind încoace am simțit nevoia ... mi-a venit în minte un lucru pe care mi l-am notat ... mi-am zis așa: că un popor devine imoral când își pierde coarda indignării , când acceptă neverosimilul ca făcând parte din viață, când ignoră leneș lucrurile strigătoare la cer. Or, asta se-ntâmplă în clipa de față cu mulți bucureșteni ... ne pândește imoralitatea dacă ne-nchidem în lenea noastră civilă. Să fie limpede! ”
Cărtărescu Mircea simte nevoia să-l corecteze un pic pe maestrul Liiceanu, spunând că și dizidenții au avut importanța lor. Subiectul îi este însă străin și greșește numele tânărului care a devenit torță vie pe o pârtie din România, în martie 1989, Liviu Cornel Babeș ... Mircea Cărtărescu crede, de sub clapele blegi ale căciulii sale rusești, că este vorba de Călin Nemeș , victimă din sângeroasa iarnă a lui 1989, dar care s-a sinucis în 1993.
Cărtărescu Mircea :„...Și acele cazuri de care a vorbit Gabriel au contat foarte tare: și NEMEȘ, care și-a dat foc pe pârtie, și Doina Cornea, și alți câțiva FRUMOȘI NEBUNI ca să zic așa...”
POST SCRIPTUM 1: Printr-o stranie clarviziune am anticipat în vara lui 2012 ceea ce avea să-și noteze Gabriel Liiceanu în anul 2018, grăbindu-se să nu piardă revoluția haștagiană și am acționat potrivit însemnărilor sale, pas cu pas, după cum urmează:
1.„un popor devine imoral când își pierde coarda indignării”...am simțit coarda indignării mele întinsă la maximum în seara de 20 iunie 2012, pe când ambulanța scotea pe poarta unei vile din Zambaccian un fost prim-ministru care tocmai avusese o tentativă de sinucidere
2. „...când acceptă neverosimilul ca făcând parte din viață” ...mi-am dat seama că nu pot accepta neverosimilul unei condamnări bazate pe nimic ca făcând, inevitabil, parte din viață
3. „...când ignoră leneș lucrurile strigătoare la cer” ...și am înțeles că nu mai pot ignora lucrurile strigătoare la cer, din comoditate, cum ar fi o condamnare FĂRĂ NICI UN FEL DE PROBE
4. „...și ne pândește imoralitatea dacă ne-nchidem în lenea noastră civilă”... așa că am ieșit din LENEA MEA CIVILĂ și M-AM APUCAT SĂ SCRIU .
După cum vedeți, prieteni, eu sunt un soldat model al proiecției gabrielliicene.
POST SCRIPTUM 2 : Eram sigură-sigură că Gabriel Liiceanu va scrie un text emoționant la moartea Doinei Cornea.
...și comentariul meu la acest editorial :
Luminița Arhire 2018-05-04
Liiceanu Gabriel, 20 ianuarie 2018, în Piața Universității, cu steagul (prapurul) #văvedemdinsibiu în spate:
...„Viața mea s-a-mpărțit ferm între două regimuri: cel în care , așa cum vă spuneam, gesturile eroice se făceau pe cont propriu, pentru că IRADIEREA LOR ERA NULĂ ( aha! deci, de aceea...n.n.) ... NU-LĂ!!! Omul ăla care și-a dat foc pe pârtie, n-a contat...( cineva îi suflă numele, deoarece Gabriel Liiceanu, o mare conștiință civic- dizidentă, nu-l știe, n.n.) ...a, Babeș...da...sunt unii care vin și spun «atunci nu vorbeai» ...dar nici nu se punea problema, că AVEAI UN CĂLUȘ ÎN GURĂ , nu se punea problema...” ( zău, maestre? ăștia împilați de regim și cu călușu-n gură, plecau pe la burse , în Germania ? n.n.) ...„ Doina Cornea a făcut ce-a făcut într-un mod exemplar, într-un dialog cu Dumnezeu... a fost PARIUL EI cu Dumnezeu”... ( Gabriel Liiceanu dă din mâini... gestul arată bizar, ca și cum ar vrea să spună că era un pic ciudată, n.n. ) ...„și-a risipit frica și a făcut un gest, EA ÎN FAȚA EI, dar nu cu poporul român care nu marșa la așa ceva . Azi nu mai suntem în situația asta, e normal ca în clipa în care ISTORIA NE-A SCOS CĂLUȘUL DIN GURĂ ( noroc cu istoria...n.n.) să ne purtăm ca ființe libere... este o măgărie să mi se spună «atunci nu vorbeai când aveai călușu-n gură, și-acum ești vocal» . Știu pe unii care au jucat un rol de dizidență care vin cu acest argument odios . Vă spun, venind încoace am simțit nevoia ... mi-a venit în minte un lucru pe care mi l-am notat ... mi-am zis așa: că un popor devine imoral când își pierde coarda indignării , când acceptă neverosimilul ca făcând parte din viață, când ignoră leneș lucrurile strigătoare la cer. Or, asta se-ntâmplă în clipa de față cu mulți bucureșteni ... ne pândește imoralitatea dacă ne-nchidem în lenea noastră civilă. Să fie limpede! ”
Cărtărescu Mircea simte nevoia să-l corecteze un pic pe maestrul Liiceanu, spunând că și dizidenții au avut importanța lor. Subiectul îi este însă străin și greșește numele tânărului care a devenit torță vie pe o pârtie din România, în martie 1989, Liviu Cornel Babeș ... Mircea Cărtărescu crede, de sub clapele blegi ale căciulii sale rusești, că este vorba de Călin Nemeș , victimă din sângeroasa iarnă a lui 1989, dar care s-a sinucis în 1993.
Cărtărescu Mircea :„...Și acele cazuri de care a vorbit Gabriel au contat foarte tare: și NEMEȘ, care și-a dat foc pe pârtie, și Doina Cornea, și alți câțiva FRUMOȘI NEBUNI ca să zic așa...”
POST SCRIPTUM 1: Printr-o stranie clarviziune am anticipat în vara lui 2012 ceea ce avea să-și noteze Gabriel Liiceanu în anul 2018, grăbindu-se să nu piardă revoluția haștagiană și am acționat potrivit însemnărilor sale, pas cu pas, după cum urmează:
1.„un popor devine imoral când își pierde coarda indignării”...am simțit coarda indignării mele întinsă la maximum în seara de 20 iunie 2012, pe când ambulanța scotea pe poarta unei vile din Zambaccian un fost prim-ministru care tocmai avusese o tentativă de sinucidere
2. „...când acceptă neverosimilul ca făcând parte din viață” ...mi-am dat seama că nu pot accepta neverosimilul unei condamnări bazate pe nimic ca făcând, inevitabil, parte din viață
3. „...când ignoră leneș lucrurile strigătoare la cer” ...și am înțeles că nu mai pot ignora lucrurile strigătoare la cer, din comoditate, cum ar fi o condamnare FĂRĂ NICI UN FEL DE PROBE
4. „...și ne pândește imoralitatea dacă ne-nchidem în lenea noastră civilă”... așa că am ieșit din LENEA MEA CIVILĂ și M-AM APUCAT SĂ SCRIU .
După cum vedeți, prieteni, eu sunt un soldat model al proiecției gabrielliicene.
POST SCRIPTUM 2 : Eram sigură-sigură că Gabriel Liiceanu va scrie un text emoționant la moartea Doinei Cornea.
Comentarii