UN PACT PENTRU ROMÂNIA

Mâine, 22 septembrie, la ora 24,00, se încheie perioada de depunere a semnăturilor pentru candidaturile la președinția unei țări din sud-estul Europei în care meseria de președinte a ajuns în ultimii ani cea mai simplă dintre meserii: nu trebuie să te prezinți la serviciu mai mult decât trei zile pe săptămână, că restul de patru zile ești în weekend sau pe drum, iar la serviciu nu ai nimic de făcut, aștepți concediile și ajungi să crezi că ți se cuvin... din când în când citești fraze de pe niște hârtiuțe pe care ți le scriu unii sau alții... când vezi o pădure de microfoane te apuci să zici ceva, silabisind ca și cum ai vrea să înțelegi despre ce vorbești iar din când în când nu-știu-cine se ocupă și-ți trimite un bilețel cu „...Șefuʹ, vezi că ți-am mai scris... adică AI MAI SCRIS o carte... ce facem, o traducem și-n chineză sau o dăm, ca de obicei, la bulgari și la austrieci?” Deci, e ușor să fii președinte. Dacă ai chef să mergi la Pompei -că Prima Doamnă n-a văzut Pompeiul- acolo te duci, indiferent că te așteaptă reuniunea dedicată Brexit-ului, programată de Consiliul European. Faci ce-ți trece ție prin țeastă și spui ce-ți vine la gură, cu o singură condiție, aceea de a respecta regula de aur a slugii consacrate: „râdem, glumim, dar pupăm în dos licuricii cei mari întocmai și la timp, așa cum s-a stabilit și în ordinea cunoscută”.

Îi cunoașteți pe cei (până mai acum câteva zile) 25 de candidați, cetățeni? Iată-i:

Klaus Iohannis, Viorica Dăncilă, Mircea Diaconu, Kelemen Hunor, Dan Barna, Teodor Paleologu, Claudiu Crăciun, Ramona Ioana Bruynseels, Liviu Pleșoianu, Florentin Pandele, Ninel Peia, Viorel Cataramă, Sebastian Popescu, Radu Moraru, Bogdan Stanoevici, Miron Cozma, Avram Iancu, John Ion Banu Mușcel, Cătălin Berenghi, Alexandru Cumpănașu, Gheorghe Funar, Emanuel Onoriu, Dorin Dimitrie Stoichescu, Sorin Budăcan, Primo Laurențiu.

Știu că unul dintre competitori, Viorel Cataramă, a fost deja ușuit de BEC, ceea ce-mi spune că s-a muncit, tovarăși, pentru domnul Cataramă, numai că s-a muncit, zic, mai mult din birou... știu și eu? poate că nici „băieții” nu mai sunt ce-au fost odată și s-au cam lăsat pe tânjală:

„În ceea ce privește condiția referitoare la numărul susținătorilor prevăzut de art. 27 alin 2 litera c din Legea nr. 370/2004, în urma verificării listelor de susținători efectuată de Biroul Electoral Central, cu sprijinul aparatului tehnic auxiliar al acestuia, s-a constatat că 94.170 de semnături, din totalul de 230.341, prezentate ca aparținând unor persoane diferite, prezintă elemente de similitudine evidente, care înlătură prezumția simplă de validitate a acestora. Față de cele prezentate, rezultă că numărul de semnături neafectate de vicii de fond și de formă este mai mic decât numărul de 200.000, prevăzut de Legea nr. 370/2004, republicată, pentru o susținere valabilă a candidaturii.” ( DIGI 24.ro, 21 septembrie 2019, din Comunicatul BEC de respingere a candidaturii lui Viorel Cataramă)

E de presupus că deja o parte dintre candidații anunțați au renunțat la ambițiile prezidențiale. Știm că Avram Iancu s-a retras, încetând campania de strângere de semnături, că Miron Cozma are dosarul de candidat incomplet, dar mai are timp să-l completeze, în fine... mă îndoiesc grav că o serie de nume de pe lista de mai sus au atras 200 000 de semnături.

Și nu știu, la această oră, dacă Liviu Pleșoianu a strâns numărul de semnături care i-ar permite să intre în competiție. Dar am citit astă-seară PACTUL PENTRU ROMÂNIA, cu cele 21 de măsuri pe care posibilul candidat la președinție le propune clasei politice. Acestea sunt :

1.FĂRĂ SLUGI ÎN FUNCȚIILE PUBLICE!
2.FĂRĂ VÂNZĂTORI DE ȚARĂ ÎN FUNCȚIILE PUBLICE!
3.FĂRĂ GUVERNATORI DE COLONIE!
4.FĂRĂ ACOPERIȚI ÎN POLITICĂ, JUSTIȚIE, PRESĂ!
5.FĂRĂ SERVICII SECRETE ÎN ALEGERI!
6.FĂRĂ FETE ROMÂNCE TRAFICATE!
7.FĂRĂ TRAFIC DE DROGURI!
8.FĂRĂ VIOLENȚĂ DOMESTICĂ!
9.FĂRĂ EXPORT DE MASĂ LEMNOASĂ BRUTĂ TIMP DE MINIMUM 10 ANI!
10.FĂRĂ IMPLICAREA ROMÂNIEI ÎN CONFLICTE ARMATE ÎN ABSENȚA UNUI REFERENDUM NAȚIONAL!
11.2% PENTRU RAȚIUNI ALIMENTARE, ÎN OGLINDĂ CU 2% PENTRU RAȚIUNI DE APĂRARE!
12.SPITALELE ȘI DRUMURILE VOR FI CONSIDERATE ELEMENTE ESENȚIALE ALE SIGURANȚEI NAȚIONALE!
13.O ȘCOALĂ A OMULUI, NU O FABRICĂ DE ROBOȚI!
14.OAMENI, NU RESURSE UMANE!
15.ROMÂNIA – ȚARĂ CE CREEAZĂ PUNȚI ÎNTRE ȚĂRI!
16.SIGURANȚĂ ALIMENTARĂ ȘI ELIMINAREA DUBLULUI STANDARD ALIMENTAR! 17.REABILITARE, NU RECIDIVĂ!
18.SIGURANȚĂ ÎN ȘCOLI, SIGURANȚĂ PE STRADĂ!
19.ROMÂNIA VA MILITA ÎN PLAN EXTERN PENTRU REALOCAREA A 10% DIN BUGETELE MILITARE PENTRU ERADICAREA SĂRĂCIEI EXTREME!
20.DIASPORA TREBUIE AJUTATĂ, NU EXPLOATATĂ!
21.CONȘTIENTIZAREA ȘI PROMOVAREA IDENTITĂȚII ROMÂNEȘTI!

Sigur, oricine poate vedea că la multe dintre punctele enumerate mai sus nu putem nici măcar să visăm. Dar, ca în atâtea alte situații, aș spune că toate sunt lucruri pentru care MERITĂ SĂ TE LUPȚI, chiar dacă știi că nu poți câștiga războiul.

Citind PACTUL propus de Liviu Pleșoianu mi-am amintit o secvență din serialul COLUMBO, secvență în care un candidat la președinție își alegea „secundul” pentru echipa pe care dorea să o propună electoratului. Cei doi se întâlnesc și candidatul la președinție îi pune celuilalt, bătându-l prietenește pe umăr, o întrebare pe care n-am uitat-o, în ciuda trecerii anilor: „Îți scrii singur discursurile?” Cel întrebat are un moment de stupoare, e vizibil stingherit și dă să deschidă gura, dar viitorul posibil președinte trece mai departe, cu un zâmbet larg, și spune: „Sigur că ți le scrii singur. Altfel n-aș ști cu cine vorbesc”.

Cred că pot să spun despre Liviu Pleșoianu CĂ-ȘI SCRIE SINGUR DISCURSURILE și că, în aceste condiții, ȘTIM CU CINE VORBIM. Că nu i-a scris nimeni PACTUL PENTRU ROMÂNIA și că de aceea n-ar ieși să silabisească la microfon cele 21 de „porunci”, cu aerul acela buimăcit de om care n-are habar despre ce este vorba în propoziție, cum am văzut eu la alți președinți.

Căci, în momentul de față, avem cunoștință noi oare cine conduce România și ale cui sunt, de fapt, ideile scrise pe colile de pe care silabisește cu greu președintele? Știm noi dacă nu ne conduce Sandra Pralong, spre exemplu, sau Mădălina Pușcalău? Și dacă nu ne vor mai conduce, prin entuziasmul electoratului de dreapta, încă cinci ani de acum încolo.


22 septembrie 2019

Comentarii

Postări populare